Xiaomi Mi Max 2 se lansează săptămâna aceasta cu specificații decente

Xiaomi Mi Max 2 se lansează săptămâna aceasta cu specificații decente
Alexandru Puiu
13:15 22.05.2017

Chinezii fac o treabă din ce în ce mai bună la a lansa smartphone-uri atractive la prețuri decente, iar Xiaomi Mi Max 2 este cea mai recentă dovadă.

În topul producătorior chinezi de smartphone-uri care au reușit să facă valuri la nivel global, Xiaomi ocupă o poziție privilegiată alături de Huawei și Oppo. Această performanță nu poate fi însă atinsă fără lansări regulate de dispozitive ce se adresează unui public cât mai larg. Trebuie să incluzi în portofoliu terminale de top cu cele mai noi și mai rapide procesoare, cât și dispozitive accesibile care se remarcă prin autonomie sporită sau un ecran de calitate.

În a doua categorie intră iminentul Xiaomi Mi Max 2. Rezultatul unor zvonuri răsfirate pe parcursul mai multor luni, smartphone-ul cu pricina a ajuns în urmă cu câteva zile subiectul unui teaser. Pe site-ul oficial al companiei, poate fi văzut un banner prin care suntem notificați că noul smartphone va fi dezvăluit pe 25 mai. Prea multe alte detalii nu sunt publicate în acel cadru oficial, dar se vehiculează de ceva timp.

Conform zvonurilor, Xiaomi Mi Max 2 va fi un phablet de dimensiuni generoase construit în jurul unui panou cu diagonala de 6 inci. Cel mai impresionant detaliu tehnic al său va consta în acumulatorul de 5000 mAh. În contextul în care nu are un procesor foarte sprinten, respectiva baterie are mari șanse să vă țină departe de priză aproximativ două zile în condiții de utilizare normală.

Xiaomi Mi Max 2 se pare că va fi disponibil în două variante de procesare cu prețuri diferite. Prima versiune va folosi o combinație între un Snapdragon 636 cu 4GB RAM, în timp ce a doua, un pic mai sprintenă, va apela la un Snapdragon 660 și 6GB RAM. Partea de captură foto va consta într-o cameră principală de 12 megapixeli cu un senzor Sony IMX378 și o a doua cameră frontală de 5 megapixeli. Noile dispozitive ar trebui să se comercialize cu aproximativ 218 dolari pentru modelul de 4GB și 247 dolari pentru versiunea cu 6GB.

loading...