14 iul. 2017 | 17:50

Un tratament nou pentru vindecarea cancerului a fost aprobat în SUA

ACTUALITATE
Un tratament nou pentru vindecarea cancerului a fost aprobat în SUA

Metodele convenționale pentru tratarea diferitelor boli, încluzând și cele aproximativ două sute de tipuri de cancer cunoscute doctorilor, implică deseori tratamente care pot face ceea ce corpul tău nu poate. Terapia cu gene este un domeniu medical aflat în plină creștere și care promite să schimbe foarte multe lucruri.

Utilizând mai multe metode, genele celulelor pacientului sunt modificate cu ajutorul unor viruși sintetici. Tot acest procedeu este realizat în laborator. Apoi, celulele modificate sunt introduse înapoi în corpul pacienților, iar de restul se ocupă chiar sistemul propriu imunitar. Metoda revoluționară a fost testată în ultima vreme mai peste tot în lume, și a vindecat chiar și cancerul de sânge, care este o boală mortală, fără leac.

Până acum, terapia cu gene a rămas la stadiul de experiment. Asta înseamnă că ea a fost disponibilă doar persoanelor care se încriau pentru teste clinice. Însă lucrurile par să se schimbe. În Statele Unite ale Americii, Administrația Alimentelor și a Medicamentelor și-a dat aprobarea ca acest tratament să poată fi folosit la scară largă pentru prima dată. În primă fază, acesta va fi folosit la vindecarea unui tip agresiv de cancer la sânge și va fi disponibil copiilor și tinerilor până în 25 de ani.

Metoda de administrare este una foarte exactă. Pacientului i se prelevă celule, care sunt apoi înghețate și trimise în laborator pentru a fi modificate. Ele vor fi reimplantate în corpul bolnavului pentru a îl vindeca. Tratamentul nu dă roade chiar în toate cazurile, însă procentajul lui de reușită este unul foarte ridicat, de 82,5%. În cazul pacienților la care a funcționat, cancerul a intrat în remisie, iar la final s-a vindecat complet, notează IFLScience.