Tarifele de roaming dispar de la 15 iunie: ce trebuie să știi despre modificare

Tarifele de roaming dispar de la 15 iunie: ce trebuie să știi despre modificare

După îndelungi așteptări, tarifele de roaming dispar începând cu data de 15 iunie, iar aici găsești mai multe informații despre noua schimbare.

Încă de anul trecut știam că tarifele de roaming vor fi eliminate din Uniunea Europeană, dar procesul a fost unul destul de anevoios, data exactă a modificării fiind stabilită abia la începutul lunii februarie a acestui an. Astfel, începând cu 15 iunie, toate apelurile care în mod normal ar fi preluate prin intermediul serviciilor roaming vor fi taxate la fel ca apelurile naționale.

Tarifele de roaming și limitele acestora

Limitele tarifelor au fost stabilite la 3,2 eurocenți/minut pentru apelurile vocale și 1 eurocent/SMS. În ceea ce privește tarifele maxime pentru traficul de date mobile, acestea urmează să fie reduse treptat pe parcursul următorilor cinci ani, astfel: de la 7,7 EUR pe GB, începând din 15 iunie 2017, la 6 EUR pe GB din 1 ianuarie 2018. Tariful va scădea apoi la 4,5 EUR pe GB din 1 ianuarie 2019, la 3,5 EUR pe GB începând din 1 ianuarie 2020, la 3 EUR pe GB din 1 ianuarie 2021, urmând ca tariful de roaming să ajungă la 2,5 EUR pe GB începând din 1 ianuarie 2022.

Schimbarea nu presupune niciun efort activ din partea utilizatorului, planul tarifar urmând să se schimbe automat în cazul operatorilor care oferă servicii de roaming. Tarifele pentru apeluri, mesaje și trafic de date național vor rămâne neschimbate, chiar dacă tarifele de roaming scad vertiginos.

Vodafone este primul operator român care a renunțat la tarifele de roaming în avans, însă cu o serie de condiții. Astfel, oferta face parte din campania prin care operatorul aniversează 20 de ani în România și este valabilă pentru clienții noi și pentru cei care își reînnoiesc abonamentele începând de la 10 euro, precum și pentru cei care își activează extra-opțiuni la cartele preplătite începând de la 8 euro. De asemenea, apelurile primite de abonații Vodafone România în roaming în Spațiul Economic European vor fi gratuite.

Taxele de roaming au început să scadă începând cu 2007, iar în decembrie 2016 a fost dat pentru prima dată un vot cu privire la renunțarea la aceste taxe în iunie 2017.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI