Jucăria pe care ar trebui s-o încerci în loc de fidget spinner

15:56 04.11.2017

Jucăriile fidget spinner sunt unele dintre cele mai populare din ultimul an. Cel puțin în rândul copiilor de vârstă școlară au un succes fenomenal. Dar asta s-ar putea să nu mai țină mult.

Toată popularitatea s-ar putea însă să nu mai țină mult. Era de așteptat ca această jucărie să nu dispară cu totul, ci să fie „reinventată”. Noua jucărie nu păstrează principiile unui fidget spinner, dar este destinată, la fel, oamenilor care au probleme cu stresul sau concentrarea sau, pur și simplu, celor care vor să-și ocupe timpul cu ceva prostesc, până la urmă. În orice caz, noua jucărie se numește Spinner Cube.

Deși ai fi tentat să spui că este un cub standard, ei bine te înșeli. Cele patru părți laterale au o caracteristică unică pentru degetele tale, cu un joystick pentru degetul mare, un declanșator cu arc, care imită un controller de joc, trei bile și cinci butoane sonore și silențioase. Cele două părți rămase au plăcuțe de învârtire cu rulmenți care se rotesc când acționezi asupra lor.

Echipa din spatele Cubului Spinner a petrecut un an la proiectarea și amenajarea unor spații de producție în China. Spinner Cube este pus în vânzare cu 25 de dolari și este disponibil în mai multe nuanțe de culoare. Și, până la urmă, te ține puțin departe de telefon.