Samsung SDI a creat baterii miraculoase pentru mașini electrice

Samsung SDI a creat baterii miraculoase pentru mașini electrice

Producătorii de mașini electrice au nevoie de baterii de capacitate mare care să se încarce foarte rapid, iar prototipurile Samsung SDI par să includă acest funcții.

La scurt timp după lansare, cea mai mare problemă a mașinilor electrice avea legătură cu autonomia. În loc să-ți vezi de drum, te gândeai că nu ajungi la următoarea stație de încărcare. Între timp, respectiva problemă s-a remediat într-o oarecare măsură, dar a rămas problema timpului de încărcare. Acesta din urmă, aproape de fiecare dată depășește o oră.

Soluția pe termen lung s-ar putea să vină de la Samsung SDI, divizia companiei sud coreene specializată pe acumulatori. Printr-un comunicat oficial, coreeni au confirmat realizarea unei baterii mult mai performante decât orice produs existent la această oră pe piață. Ca timp de încărcare, în doar 20 de minute atinge capacitatea de 80%. Pentru a vă da seama că nu vorbim de o baterie cu o capacitate foarte mică, merită să aveți în vedere că respectivul acumulator este suficient pentru un drum de 500 kilometri.

Astfel de inovații sunt teribil de importante pentru sporirea adopției autovehiculelor electrice. Pe lângă prețul destul de mare al automobilelor de top din această clasă, un număr important de utilizatori evită astfel de investiții fiind stresați din pricina timpului de încărcare. Soluția propusă de Samsung SDI, în momentul în care se va transforma într-un produs de serie, va spori autonomia celor mai multe mașini electrice.

Singura problemă este că bateriile descrise în comunicatul oficial sunt departe de a-și găsi loc în următoarea mașină Tesla sau Faraday Future. Oficialii companiei au afirmat că abia în 2021 vom putea achiziționa aceste baterii, iar până atunci, vor deveni și mai eficiente. Între timp, rămâne să vedem cât de eficiente vor deveni și motoarele propulsate de acești acumulatori. Important este că există motive de optimism și că, în curând, doar prețul de achiziție ne va mai limita investiția în mașini electrice.

Citește și: