De ce au fost interzise laptopurile și tabletele în avioanele din SUA și Anglia

De ce au fost interzise laptopurile și tabletele în avioanele din SUA și Anglia

La câteva săptămâni după interzicerea transportului în avion a oricăror electronice mai mari decât un smartphone (tabletă, laptop), s-a aflat în sfârșit un posibil motiv. 

În urmă cu câteva săptămâni, reprezentanții autorităților americane au făcut un anunțat foarte ciudat legat de condițiile de zbor cu avioanele din SUA. În acel context, am aflat că nu mai ai voie să zbori cu tablete, laptopuri sau alte electronice mai mari decât un smartphone în bagajul de mână. Toate acele gadgeturi puteau fi transportate doar în bagajele găzduite la cală. Nu a trecut mult timp până când decizia a fost împrumutată și de autoritățile engleze.

Niciodată nu a fost foarte ușor să zbori cu avioanele din SUA sau către Statele Unite. Verificările sunt foarte agresive, iar americanii au implementat un set stufos de restricții aproape absurde în numele securității sporite. În cazul electronicelor din bagajul mână nu a fost însă dat un motiv foarte elaborat, deși era evident că ar avea legătură cu un posibil atac terorist.

Explicația a venit de la cei de la The Guardian. Publicația britanică a confirmat că totul ar fi putut să pornească de la un scenariu terorist ce implica utilizarea de bombe artizanale ascunse în iPad-uri aparent funcționale. Acele tablete explozive ipotetice ar fi putut să faciliteze prăbușirea unui întreg avion, dacă erau detonate într-un moment cheie al zborului și într-o locație sensibilă a aeronavei.

În altă ordine de idei, nu se cunosc prea multe detalii despre tabletele explozive. Știm doar că restricțiile mai sunt valabile pentru avioanele din SUA și Regatul Unit care zboară pe un număr destul de mare de companii aeriene arabe. Franța este următoarea țară care și-a propus să implementeze un program similar de restricții, în timp ce nemții și australienii monitorizează situața încercând să ia o decizie informată pe marginea subiectului. Nu putem decât să sperăm că nu vom avea parte de încă un episod terorist.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI