Roboții comestibili din gelatină ar putea rezolva multe dintre problemele omului

Roboții comestibili din gelatină ar putea rezolva multe dintre problemele omului

Dacă aveați impresia că toate invențiile sunt create pentru a avea o anumită funcționalitate, roboții comestibili ne arată că unele creații sunt pur și simplu încercări ale cercetătorilor de a crea ceva nou.

În ultima perioadă, specialiștii au tot avansat tot felul de roboți, unii mai performanți ca alții, însă de vreme ce se încearcă imitarea unor organisme biologice, de ce se pierde din vedere un aspect important al oricărei ființe de acest gen? Sistemele biologice au un loc specific în ecosistem, iar legile naturale garantează un echilibru prin intermediul prădătorilor din mediu. Astfel, fiecare organism este hrană pentru un altul.

Mâncarea și roboții au parte de constrângeri diferite și de proprietăți aparte, iar roboții comestibili sunt creați prin uniunea dintre cele două sfere, conform Tech Crunch.

Roboții comestibili, deși sunt inițial doar un capriciu al specialiștilor, ei prezintă numeroase posibile aplicații. Avem aici în vedere posibilitatea lor de a se deplasa în locuri mai calde sau mai reci pentru a deveni hrană în zonele defavorizate, atât pentru oameni, cât și pentru alte animale. Ceea ce este și mai important este că ei pot fi folosiți pentru a transporta componente farmaceutice în zonele în care ele sunt necesare.

Acest studiu calcă pe urmele unui proiect dezvoltat în 2016, de cercetătorii de la MIT. Aceștia detaliau dezvoltarea unui robot origami, creat prin intermediul intestinelor uscate de porc, și care avea rolul de a se desface pentru a captura și elimina elemente dăunătoare din mediu, precum bateriile.

Noua invenție este ceva mai performantă, măcar conceptual, și asta pentru că mecanismele care pot fi digerate de corpul uman au o utilitate din punct de vedere medical. Odată aflate în interiorul corpului, roboții s-ar putea folosi de reacțiile chimice din organism pentru a se deplasa în zonele asupra cărora ei trebuie să acționeze, pentru a remedia problemele medicale existente.

Crearea roboților comestibili vine dintr-o încercare a cercetătorilor de a dezvolta componente care să lucreze mai bine cu mediul, fără a deveni dăunătoare. Iar partea bună este că versiunea gelatinoasă în care se află nu are niciun gust, iar cercetătorii au început să lucreze la o modalitate prin care să creeze roboți care să aibă un gust plăcut.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: