Primul robot licențiat în medicină cu punctaj record la examen

18:10 27.11.2017

Experții sunt de acord că pentru a spune dacă inteligența artificială este cu adevărat inteligentă, adică la un nivel echivalent cu cunoașterea umană, este nevoie de o serie de teste și testări.

China are de gând ca până în 2030 să fie cea mai tehnologizată țară și chiar se țin de acest plan. Acum, un robot a devenit oficial licențiat în medicină. Xiaoyi, un robot alimentat de inteligența artificială (AI) din China, a trecut examenul de licență și este primul robot care poate practica medicina cu acte în regulă.

Nu numai că robotul a trecut examenul, ci a obținut un scor de 456 de puncte, cu 96 de puncte peste media necesară. Acest robot, dezvoltat de eFlytek, a fost conecput pentru a colecta și analiza informațiile despre pacient. Aceștia au dovedit că Xiaoyi ar putea avea suficiente cunoștințe medicale pentru a practica această meserie, cu licența aferentă din domeniu.

Ziarul local China Daily notează că toate acestea fac parte din efortul țării de a se integra într-o serie de industrii, inclusiv în domeniul asistenței medicale și electronice de consum. China este deja un candidat de temut pentru a fi lider, la nivel mondial, în AI, depășind Statele Unite în aceste cercetări. Determinarea țării, condusă de realizarea faptului că AI este noul câmp de luptă pentru dezvoltarea internațională, este ca ea să depășească cu mult Statele Unite, măcar în AI, dacă nu în altceva.

Atât guvernele, cât și companiile private care intenționează să pună AI în uz, au fost de acord că cercetarea medicală și asistența medicală trebuie să ocupe un loc fruntaș, printre celelalte domenii de cercetare. Cei mai mulți sunt familiarizați cu IBM Watson, care a făcut progrese semnificative în diagnosticarea cancerului și îngrijirea pacienților din spitale. În mod similar, Google DeepMind Health lucrează la utilizarea învățăturii automate pentru a suplimenta procesele de asistență medicală din Regatul Unit.

Sursa: Futurism
loading...