Pixel 2 trebuia să vină cu căști în cutie, dar ”s-a zgârcit” Google

Pixel 2 trebuia să vină cu căști în cutie, dar ”s-a zgârcit” Google
19:00 30.10.2017

Noile telefoane Pixel 2 și Pixel 2 XL, pe lângă o serie importantă de probleme, au două lipsuri semnificative. Vin fără mufă de căști sau căști USB-C în cutie.

Am detaliat în numeroase circumstanțe de ce lipsa unei mufe de căști nu mai reprezintă neapărat un handicap semnificativ în 2017. Apple a eliminat pentru prima oară acest element de conectică în 2016, odată cu lansarea iPhone 7. Tot gigantul din Cupertino a avut la momentul respectiv decența de a livra împreună cu respectivul smartphone o pereche de căști EarPods cu conector Lightning.

Foarte mulți au fost curioși dacă odată cu eliminarea mufei de căști din Pixel 2, clienții vor găsi în cutie o pereche de căști compatibile cu USB C. Deși pentru o companie precum Google, acel gadget ar fi costat câțiva dolari, gigantul din Mountain View a decis să nu-l ofere gratuit. În schimb, în același eveniment au anunțat niște căști wireless de aproximativ 200 de dolari care se potrivesc de minune cu noile sale smartphone-uri.

Trecând peste faptul că gestul de a nu include căști cu un telefon poate fi considerat o dovadă de zgârcenie, mai grav este cât de departe au ajuns cu implementarea acelui proiect. Conform postării de pe Twitter de mai jos, cineva a primit un Pixel 2 într-o cutie cu locaș de căști, deși căștile efectiv au lipsit. În plus, manualul includea referințe clare către căștile care ar fi trebuit să fie prezente.

Cu alte cuvinte, oficialii Google au decis pe ultima sută de metri să nu ofere o pereche de căști cu fiecare Pixel 2 sau Pixel 2 XL, deși telefoanele sunt unele dintre cele mai scumpe de pe piață. Cei de la Google au confirmat că ambalajul este real și că reprezintă o variantă a cutiei care ulterior a fost modificată.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI