Panasonic a lansat un umeraș inteligent care îți curăță hainele
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2017/06/Pansonic-Cuier-smart-nano-particule-800x562.jpg)
Am aflat detalii despre multe gadgeturi inteligente în ultimii ani, dar este prima oară când auzim de un umeraș smart precum cel de la Panasonic.
Dacă utilizarea unei mașini de spălat vi se pare un procedeu prea complex sau aveți emoții când interacționați cu țesături prea sensibile, Panasonic vă propune o soluție inovativă neobișnuită. Gadgetul din imaginea de mai sus este un umeraș și a fost lansat pentru a micșora vizitele la curățătorie sau investițiile în detergent. Acesta intră fără probleme în categoria dispozitivelor de care nu știai că ai nevoie și, dacă este să fim sinceri, s-ar putea să nu fie o investiție obligatorie.
Intitulat Panasonic Nanoe X, umerașul cu pricina reușește să elimine mirosul neplăcut din haine, indiferent de proveniența sa. Nu contează dacă este vorba de transpirație sau fum de țigară. Cămasa purtată pe parcursul zilei va deveni ca nouă după interacțiunea cu gadgetul Panasonic.
Procesul de odorizare se desfășoară prin intermediul unor particule încărcate negativ ce trec prin fiecare por din cămasă. Ionii cu pricina intitulați nanoe au abilitatea de a aduna umezeala din atmosferă și sunt de un miliard de ori mai mici decât particulele de abur. Acesta detaliu este important deoarece cu ochiul liber nu va fi foarte evident că se întâmplă ceva cu o haină pusă pe umeraș.
Este un pic frustrant că nu poate elimina nici un fel de pete, dar ideea este oricum lăudabilă și își va găsi cu siguranță un public. Procesul de curățare durează între 5 și 7 ore, cu condiția să folosești husa inclusă în pachet pentru a bloca circulația nano particulelor în mediul controlat. Cei care sunt alergici la polen se vor bucura să afle că Panasonic Nanoe X are și abilitatea de a elimina respectivele particule din țesătură. Prețul gadgetului este de aproximativ 160 de euro, dacă vă gândiți că se justifică investiția.