Organele miniaturale crescute pe cipuri au numeroase utilități în medicină

Organele miniaturale crescute pe cipuri au numeroase utilități în medicină
12:51 12.04.2017

Organele umane ajung să fie create în miniatură pe cipuri de mărimea unei baterii AA, și această tehnologie prezintă numeroase aplicații în medicină.

Sunt multe lucruri pe care ai putea să le pui pe un cip, și am amintit aici de cipul care a devenit laborator, însă nu cred că ne-am imaginat vreodată că se va ajunge la momentul în care organele umane vor fi cele care vor fi atașate de acesta. Și atunci nu e nici de mirare că invenția, dezvoltată de Emulate Inc., a atras atenția Food and Drug Administration – o agenție din Statele Unite care este responsabilă cu reglementarea alimentației, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale – care se va ocupa de evaluarea tehnologiei.

Cipurile care conțin organe sunt construite din polimer flexibil și dispun de canale de dimensiuni mici care sunt aliniate cu celule umane vii și sunt capabile să reproducă sânge și transferul de aer, asemenea cum se petrece acest proces în corpul uman. Cipurile sunt translucide, oferindu-le cercetătorilor posibilitatea de a vedea și urmări cu atenție procesele din interiorul organului studiat, potrivit blog.fda.gov.

Deși inițial această tehnologie a fost dezvoltată cu scopul de a testa eficacitatea medicamentelor, dispozitivul a început să fie recunoscut ca o tehnologie care ne permite să ne asigurăm că produsele de care ne folosim și pe care le consumăm sunt sigure pentru sănătatea noastră.

Astfel, noua cercetare va începe prin integrarea unui ficat pe acest cip, dar, pe viitor, studiul s-ar putea extinde pentru a include și alte tipuri de organe care provin din corpul uman, precum rinichi, plămâni și intestine. Scopul final este de a prezice cum anumite organele vor răspunde la contactul cu substanțele potențial dăunătoare, pe care le putem regăsi în alimente, cosmetice și suplimente dietetice. Acest studiu le va permite specialiștilor să determine cu ceva mai multă precizie aceste efecte și fără a apela la testele pe animale sau la alte metode de evaluare mai puțin eficiente.

Știința, în sine, este un domeniu în care cercetările presupun numeroase teste care ori eșuează, ori îți oferă răspunsuri momentane, însă organele create în miniatură pe cipuri vor fi o modalitate prin care testele vor fi mai la îndemâna specialiștilor, permițând un progres mai rapid al tratamentelor eficiente.