O scurtă istorie a telefonului: de la Bell la Martin Cooper

, 19 Mar, 14:00

Telefonul. Cred că este unul dintre obiectele despre care se vorbește cel mai mult azi. Gândiți-vă acum 25 de ani în urmă câte lucrui ați fi putut spune despre el? Sau mai corect câte propoziții ați fi putut forma cu el?

Hmm… 1. Am dat/primit un telefon. 2. Telefonul meu este de culoarea… 3. Am stat la telefon, de s-a înroșit firul! Cam asta era tot ce se putea spune despre telefon pe atunci, dar azi numai discuția despre culoare ar putea dura ceva timp, ca să nu mai amintește de funcționalități sau chiar mai rău, rivalități de tot felul (Android vs iOS, iPhone vs Samsung, Samsung vs HTC, Huawei, Sony, Nexus etc).

Dar cum v-ați obișnuit cu mine nu am venit azi să vă povestesc despre ultima generație, ci mai degrabă despre prima! * Deci, obiectul asta care ne dă palpitații azi când vedem că bateria e pe terminate, când berea sau cafeaua s-a vărsat pe masă sau mai rău când efectiv nu știm unde este, a apărut acum vreo 150 de ani în urmă. Cel care este considerat a fi părintele telefonului este Alexander Bell, care e departe a a fi un fel de Bill Gates sau Steve Jobs al timpului său. Interesul acestui domn nu era neapărat în comunicarea la distanță, ci comunicarea cu persoanele cu deficiențe de auz.

Chiar dacă nu a avut niciodată abilităţi tehnice, Alexander Bell a avut norocul să îl descopere şi să îl inspire pe Thomas Watson, un tânăr mecanic reparator şi creator de modele, care la asistat cu entuziasm în proiectarea unui aparat pentru transmiterea sunetului prin intermediul electricităţii. Lungile lor sesiuni nocturne au început să producă rezultate palpabile. În septembrie 1875 a început să scrie specificaţiile pentru telefon. În martie 1876, Biroul de Patentare din Statele Unite ia acordat lui Bell numărul de patent 174 465 pentru „Metoda şi aparatul pentru transmiterea sunetelor vocale sau altor sunete pe cale telegrafică cu ajutorul ondulaţiilor electrice, asemănătoare ca formă cu vibraţiile de aer care însoţesc sunetele vorbite sau alte sunete“. Tot Bell este responsabilul cu inventarea gramofonului, strămoșul pick-up-ului, dar invenția care a uimit și a cărei funcționalitate încă nu e folosită la capacitate maximă este fotofonului – transmiterea sunetului pe o rază de lumină.

Totuși telefoanele pe care le avem noi în buzunar au mai puține lucruri în comun cu telefonul fix al părinților noștri. De ce? Pentru că acest tip de tehnologie a pornit de la o altă problemă apărută în lume după apariția telefonului: comunicarea fără fir, cu vehicole aflate în mișcare. Istoria telefonului mobil începe cu stațiile de emisie-recepție, utilizate la autovehicule, și ulterior evoluează datorită necesităților de război la telefoanele celulare. În 1910, inventatorul și omul de afaceri suedez Lars Magnus Ericsson pune în practică conceptul de telefonie mobilă instalându-si un dispozitiv în mașina sa. Prin intermediul unei antene bifilare, reușește să se conecteze cu rețeaua de telefonie națională în timp ce se deplasa prin țară. Telefonia-radio, ia amploare fiind folosită din ce in ce mai mult. În Europa, telefonia-radio este folostă prima dată în 1926 în trenul de lux Berlin – Hamburg. La scurt timp, radio-telefonia este introdusă și pe avioanele de pasageri în scopul îmbunătățirii siguranței zborului. Acest mijloc de comunicație este utilizat și de tancurile germane în cel de-al Doilea Război Mondial. Tot ca accesoriu militar după 1940, Motorola produce o stație de emisie-recepție numită „Handie-Talkie”.

Telefonul a devenit portabil la 20 februarie 1942, când americanul Donald M. Mitchell a cerut eliberarea unui brevet pentru telefonul său mobil, „Radio portabil pentru transmisie și recepție”. Dispozitivul transmitea folosind unde scurte, avea o rază de acțiune limitată și cântărea nu mai puțin de 2,5 kg. Au mai trecut 35 de ani până când telefoanele mobile au început să fie folosite pe scară largă, de oamenii obișnuiți.

Până la acel moment însă Războiul rece și cursa înarmărilor a transformat un mijloc de comunicare într-o adevărată tehnologie. De exemplu în 1946, inginerii sovietici G. Saphiro și I. Zaharcenko reușesc să mărească considerabil aria de acoperire a telefonului cu radio la o rază de 20 de kilometri.

Pentru a îmbunătăți transmisiunile se inovează  și ia naștere termenul de telefonie celulară se naște. Acest lucru se petrece prin 1947, când cercetătorii își dau seama că, prin introducerea unor zone celulare pot îmbunătăți substanțial eficacitatea convorbirilor. Astfel Douglas H. și W. Rae Young, ingineri la firma americană de cercetare Bell Laboratories, propun construcția unor celule hexagonale ca relee pentru telefoanele mobile. Primul telefon mobil complet automat, numit MTA (Mobile Telephone System A) a fost dezvoltat de Ericsson și lansat pe piață în Suedia în 1956. Era greu să îi spui că e chiar mobil în contextul în care avea cam 40 kg. În paralel și sovieticii dezvoltă un radiofon prin 1958 care ajunge chiar la o greutate de doar 500 gr. Ba chiar în URSS se dezvoltă și o rețea de telefonie mobilă – Altay. În anii 60 – 70 au loc tot felul de inovații în electrotehnică: unele folosite ulterior în industria computerelor, altele în cea a telefoniei mobile. Dacă scotociți prin podul casei pe la țară s-ar putea să dați peste tot felul de Almanahuri, din anii respectivi, care au pagini întregi dedicate acestei noi științei care înflăcăra mintea multor tineri și din spațiul comunist.

Inventatorul primului telefon mobil modern este considerat dr. Martin Cooper, fostul manager de sistem din cadrul companiei Motorola. Primul apel de pe un telefon mobil a fost făcut de Cooper la 3 aprilie 1973. Abia în 1983 Motorola a prezentat primul telefon mobil comercial din lume, Dyna TAC 8000X. Dacă Bell Laboratories introdusese ideea comunicațiilor celulare pentru mașinile poliției (în 1947), meritul Motorola și mai ales al lui Cooper constă în utilizarea acestuia și în afara automobilului. Cu acest telefon se deschide prima generație 1G. Anii 90 se lanseaza a doua generație de telefoane mobile, precum și sisteme noi GMS. Se trece de la analog, la digital, conectarea la rețea este mai rapidă, semnalul mai bun, comunicarea mult mai bună, dispar interferențele, iar telefonul se micșorează. Generația a treia sau 3G apare in 2001 cu lansarea smartphonului. Există un diversitate de informații care se transmit – datele de internet. Iar 4 G lansat în urmă cu câțiva ani aduce o viteza superioară pentru datele de net, dar caracteristica sa ține de streamingul media care poate fi transmis prin rețea.

Ca să facem un rezumat – merită să vorbim despre ce avem în buzunar pentru că nu este doar o invenție oarecare, ci o piesă remarcabilă a tehnologiei, care oferă o sumedenie de posibilități. Este deopotrivă o „armă” și un instrument de construcție pe care îl avem în permanență la dispoziție. Ține de noi să îi oferim adevărata valoare…

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

„…precum și sisteme noi GMS”. GMS???
offf!

Răspunde

Adaugă un comentariu

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail