Omul care a inventat mobilul crede că iPhone 6s este plictisitor

Omul care a inventat mobilul crede că iPhone 6s este plictisitor
Andrada Bonea
11:25 02.10.2015

Telefonul mobil a început să ne schimbe viețile radical în urmă cu aproape 20 de ani. Totuși, primul prototip datează din anii ’70 și îi aparține lui Martin Cooper, pe vremea aceea manager general la Motorola Communications Systems Division.

Telefonul mobil a fost văzut cu scepticism de oamenii obișnuiți. Cooper își amintește că a testat primul dispozitiv de acest tip pe străzile new-yorkeze pe 3 aprilie 1973, putând să observe confuzia de pe fețele trecătorilor. Nimeni nu își imagina pe atunci că telefonul mobil, care pe atunci avea aproape un kilogram și jumătate, va ajunge ceea ce e astăzi. Au trecut 10 ani până când Motorola a reușit să lanseze pe piață produsul Dyna-TAC, primul telefon mobil comercializat, în 1983.

Totuși, „părintele” telefonului mobil vede iPhone-ul, care în momentul de față e în topul preferințelor utilizatorilor, drept plictisitor. Cooper admite, într-un interviu acordat GeekWire, că iPhone 6s vine cu îmbunătăţiri, dar spune că acestea nu transformă dispozitivul într-unul „esenţial”.

„Se străduiesc ca la fiecare nouă generaţie să aducă ceva interesant. Este un pic mai mare, are mai mulţi pixeli, mai mulţi megahertzi, dar oamenilor nu le-ar putea păsa mai puţin. Cred că viitorul este în software. Trebuie să găsească modalităţi prin care să facă telefonul un dispozitiv esenţial”, a declarat Cooper.

Martin Cooper crede că încă se poate trăi în ziua de azi fără un smartphone, deoarece acesta nu include servicii fără de care „mori dacă nu le ai”. „Un gadget care te avertizează că vei suferi un atac de cord este esenţial. Vom ajunge în acea fază cu smartphone-urile”, explică Martin Cooper. Fostul inginer crede că realitatea virtuală va juca un rol important în industria computerelor în viitor.

De asemenea, încă un punct evidențiat vizează realitatea virtuală. Fostul inginer crede că acest domeniu avansează mult mai repede decât au făcut-o smartphone-urile în ultimii ani, iar aici nu îl putem contrazice.

 

loading...