O dronă a armatei americane ”a luat-o pe câmp” nesupravegheată

O dronă a armatei americane ”a luat-o pe câmp” nesupravegheată
Alexandru Puiu
11:23 03.03.2017

Nu ar trebui să se întâmple asta niciodată, dar o dronă a armatei americane a fost recuperată după câteva zile în care a parcurs singură aproape 1000 de kilometri.

Se pare că și-a dorit să fie liberă, altfel nu se știe exact de ce o dronă de tip RQ-7 a zburat fără să fie controlată de la bază pe o distanță de 965 de kilometri până să se izbească de un copac. Întregul eveniment a avut loc în Statele Unite și pare a fi fără precedent. Este posibil ca în trecut să mai fi scăpat drone nesupravegheate, dar e prima oară când o astfel de informație îngrijorătoare face înconjurul lumii.

Cei de la Engadget au detaliat traseul dronei și se pare că a fost destul de interesant. Din fericire, nimeni nu a fost rănit pentru că drona nu avea muniție la bord, dar șansele erau destul de mari ca acest lucru să se întâmple. Totul a plecat de la un test de rutină în care a fost implicată drona cu pricina.

Din păcate, sistemele anti-radar s-au dovedit mai eficiente decât prevede regulamentul iar contactul cu drona s-a pierdut la scurt timp după începerea testului. În acel context, oficialii de la Fort Huachuca din Arizona au fost convinși că drona RQ-7 Shadow a fost distrusă dacă nu s-a întors singură la bază după cum era programată.

Misterul dronei dispărute a fost elucidat 10 zile mai târziu, când un excursionist a descoperit-o în Evergreen, Colorado. La momentul respectiv, a devenit evident că drona se izbize de un copac. Valoarea dronei este de 1,5 milioane de dolari. Momentan nu există o explicație oficială pentru ce s-a întâmplat, dar două lucruri sunt sigure. În primul rând ar fi trebuit să nu se poată deplasa sub nici o formă mai departe de 123 de kilometri de bază, iar în al doilea rând, când contactul cu baza s-a întrerupt din varii motive, trebuia să revină singură pe pista de unde a decolat. Datele recuperate de pe dronă au dezvăluit zboruri de până la 3600 metri altitudine deasupra Statelor Unite.

Comentarii
loading...