NVIDIA Titan Xp este cea mai rapidă placă video din lume

NVIDIA Titan Xp este cea mai rapidă placă video din lume
08:04 07.04.2017

Într-o competiție internă pentru cea mai rapidă placă video de pe piață, NVIDIA reușește din nou să facă valuri cu proaspăt anunțata Titan Xp.

Deși nu-mi dau seama exact cât de mare este piața doritorilor de plăci video peste 1000 de dolari, se pare că aceasta justifică investițiile semnificative ale NVIDIA în cercetare și dezvoltare. În orice alte circumstanțe ar fi cel puțin ciudat ca la fiecare câteva luni să vedem un nou chipset de top de la americani.

După ce în urmă cu mai puțin de o lună relatam lansarea cu surle și trâmbițe a GeForce GTX 1080 Ti, acum au ajuns să fie publice detaliile aferente urmașului NVIDIA Titan. Dacă bugetul vă permite, cel puțin când vine vorba de specificații, sunt multe motive să vă îndrăgostiți de NVIDIA Titan Xp.

Cel puțin momentan, aceasta este cea mai rapidă placă video. Mai sprintenă decât GTX 1080 Ti și semnificativ mai rapidă decât Titan X, placa video este construită în jurul unor nuclee CUDA mai multe și mai rapide. Versiunea originală de Titan X folosea 3584 de core-uri. Acelea erau tactate la 1531 MHz. Cea mai rapidă placă video la ora actuală, Titan Xp folosește un procesor GP102 cu 3840 de nuclee CUDA tactat la 1582 MHz.

Dacă acest salt de performanță nu era suficient, aceași placă video anunțată de curând de NVIDIA folosește cea mai rapidă memorie GDDR5 cu o rată de transfer specificată de 11,4Gbps. Această valoare reprezintă un salt de 1,4Gbps față de predecesor. În total, se ajunge la o lățime de bandă de 547,7Gbps pentru Titan Xp, pe când primul Titan X avea doar 280Gbps.

Iar acum urmează veștile bune. Titan Xp are aceleași dimensiuni fizice precum Titan X. Necesită același volum de energie electrică și este compatibilă cu sistemele Apple cu macOS. Prețul față de Titan X, în loc să fie un pic mai mare, a rămas neschimbat. Este vorba de doar 1200 de dolari pentru cea mai rapidă placă video.

loading...