Noul Terminator cu actorii care ți-au plăcut în primele are dată de lansare

Noul Terminator cu actorii care ți-au plăcut în primele are dată de lansare
13:14 30.09.2017

Cei mai mulți dintre noi asociază numele lui James Cameron cu Avatar, dar bătrânul regizor a devenit popular încă din 1984 cu primul Terminator.

Deși mulți fani ai regizorului așteaptă cu interes continuarea peliculei Avatar, în urmă cu câteva luni, James Cameron a anunțat că se va implica în mod direct în realizarea unui nou Terminator. Filmul va fi primul căruia Cameron își va asocia numele după ce le-a scris și regizat pe primele două: The Terminator și Terminator 2: Judgement Day. Între timp, drepturile comerciale pentru respectiva franciză nu s-au mai aflat în posesia sa, pe parcursul celorlalte câteva pelicule lansate între timp.

Acum, James Cameron vrea să readucă Terminator la gloria de odinioară. În acest scop, se pare că a făcut un efort semnificativ pentru a readuce la un loc echipa originală formată din Arnold Schwarzenneger și Linda Hamilton. Este important de reținut că cei doi actori au devenit vedete în mare parte datorită celor două filme The Terminator.

După 30 de ani, echipa se va reuni într-o producție James Cameron, cu mențiunea că regizorului Titanicului nu va fi responsabil de regia filmului The Terminator ce va fi lansat în 2019. În schimb, respectivul rol va fi ocupat de Tim Miller, cunoscut publicului larg după ce s-a aflat la cârma îndrăgitului Deadpool.

Pe marginea acestui subiect, James Cameron și Tim Miller au acordat în urmă cu câteva zile un interviu publicației The Hollywood Reporter. În acel context, au promis că vor încerca să întoarcă franciza la formatul original, luând totuși în calcul că futurismul din primul film este aproape iminent în contextul societății actuale.  Miller a insistat pe faptul că niciodată nu au fost mai relevante ca acum cele două filme The Terminator din 1984 și 1991.

The Terminator va avea premiera pe 26 iulie 2019 cu distribuția originală condusă de Arnold Schwarzenegger și Linda Hamilton. Având în vedere talentul lui Cameron pentru filme care depășesc toate recordurile de audiență, viitorul SF s-ar putea să fie unul ce nu trebuie ratat.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI