Arnold Schwarzenegger va juca în curând în noul Terminator

Arnold Schwarzenegger va juca în curând în noul Terminator
Alexandru Puiu
08:38 22.05.2017

Cei care sperau că vom avea parte de un nou Terminator, vor fi bucuroși să afle că Arnold Schwarzenegger și-a confimat implicarea în viitorul proiect.

Terminator este una dintre cele mai îndrăgite francize din domeniul SF. Începută în urmă cu mai bine de 30 de ani, aceasta s-a bazat pe geniul creativ al lui James Cameron și pe talentul actoricesc al lui Arnold Schwarzenegger. Din 1984 și până în prezent, au existat multe filme din serie, dar cum Arnold Schwarzenegger nu a jucat în fiecare dintre ele, nici Cameron nu s-a aflat pe fotoliul de regizor decât în cazul primelor două.

Cel mai recent film din acest univers SF a fost intitulat Terminator: Genisys și a ajuns pe marile ecrane în 2015. Din păcate, pe lângă faptul că nu a generat încasări astronomice, a reprezentat și o dezamăgire pentru critici. Din acele motive, mai multe persoane din industria cinematografică au fost de părere că Genisys va reprezenta încheierea seriei pentru totdeauna.

Se pare însă că nu va fi deloc așa, iar confirmarea a venit chiar de la Arnold Schwarzenegger într-un interviu acordat celor de la Screen Daily în cadrul festivalului de film de la Cannes. În acel context, actorul a afirmat că s-a întâlnit cu James Cameron și a discutat perspectiva unei continuări. Concluzia discuțiilor a fost una cât se poate de simplă. ,,[Terminatorul] revine.

Aparent, Cameron are niște idei foarte interesante pentru continuarea francizei, în timp ce Arnold ne-a asigurat că va juca în viitorul film într- o formă sau alta. În ceea ce-l privește pe James Cameron, acesta va reintra în posesia drepturilor comerciale pentru franciză în 2019, deci are toate motivele să fie revină în scaunul de regizor, deși este puțin probabil să se întâmple acest lucru.

James Cameron se ocupă până în 2025 de seria Avatar, în care este responsabil de redactarea scenariilor, regie și producție. În altă ordine, de idei, Schwarzenegger nu s-a aruncat la vreo promisiune legată de momentul în care următorul Terminator va ajunge pe ecrane, deci mai pot trece câțiva ani până atunci.

Comentarii
loading...