Nokia 9 ajunge pe AnTuTu și aflăm toate detaliile despre configurația sa

Nokia 9 ajunge pe AnTuTu și aflăm toate detaliile despre configurația sa

Nokia 9 va fi primul telefon de top sub brandul Nokia după o pauză de câțiva ani și, din zvonuri, se anunță a fi spectaculos.

Încă de la MWC 2017, când am văzut o serie de noi smartphone-uri Nokia cu un design atrăgător și specificații decente, ne-am întrebat când vom mai avea parte de un smartphone de top. Între timp, ipoteticul terminal a fost subiectul unui set stufos de zvonuri și singura dilemă pe care o mai avem vizavi de Nokia 9 ține de aspectul său estetic.

Noile telefoane Nokia, cu excepția lui Nokia 3310, rulează Android și vin la pachet cu un design ce ne aduce aminte de seria de dispozitive Lumia. Diferența majoră față de acum câțiva ani constă în producătorul care se află în spatele acestor gadgeturi. Responsabilă de realizare noilor Nokia este HMD Global, o companie finlandeză înființată în decembrie 2016 ce deține drepturi exclusive asupra clasicului brand.

Până când HMD Global va dezvălui în mod oficial Nokia 9, suntem liberi să visăm. Cel mai recent set de specificații posibile pentru viitorul smartphone au fost desprinse dintr-o postare pe AnTuTu.  Dintr-un punct de vedere, acestea pot fi foarte ușor falsificate. Ca urmare, ar fi bine să le percepeți cu un grad sporit de reticență.

Dacă speculațiile se confirmă, Nokia 9 ar trebui să fie realizat folosind un SoC Snapdragon 835, același procesor pe care l-am văzut în majoritatea telefoanelor de top lansate în ultima perioadă. Respectivul SoC își va găsi locul și în OnePlus 5 ce va fi lansat oficial pe 20 iunie. Procesorul Qualcomm va fi împerecheat în cazul Nokia 9 cu 4GB RAM și o memorie internă de 64GB. Acestea detalii au mari șanse să se dovedească a fi adevărate, având în vedere faptul că am mai văzut această combinație în trecut. În plus, va veni preinstalat cu Android 7.1.1 Nougat și va avea două camere de 13 megapixeli, una pe partea din față a aparatului și una pe spate.

Momentan nu știm când va decide HMD Global să aducă pe piață noul Nokia 9.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: