Justice League ar putea fi cel mai bun film cu super eroi din 2017

, 09 Oct, 07:38

Justice League se va lansa în aproximativ o lună, iar noul trailer face o treabă foarte bună în a crește tensiunea fanilor înainte de a ajunge în cinematografe.

Universul Cinematografic DC Comics a întâmpinat dificultăți majore în a genera același interes precum creațiile Marvel. Deși are în portofoliu francize importante precum Batman, Superman, Aquaman sau Wonder Woman, fanii s-au motivat foarte greu să meargă în cinematografe pentru alt ceva decât un nou film Avengers din MCU. Cel puțin, aceasta a fost situația până în urmă cu aproximativ un an.

Odată cu lansarea peliculei Wonder Woman, interesul pentru creațiile cinematografice bazate pe benzile desenate DC a explodat. Încercând să nu piardă acel val de interes, producătorii au anunțat deja că vom avea parte de Wonder Woman 2 în câțiva ani și că scaunul regizoral va fi ocupat tot de Patty Jenkins.

Până atunci însă, proprietarii francizei promovează intens iminentul Justice League. Într-o lume ideală, acest lung metraj ar trebui să genereze profituri similare cu Avengers. Nu de alta, dar aduce pe aceeași scenă cei mai importanți super eroi DC Comcis. În privința poveștii, se pare că evenimentele din Justice League se vor desfășura la scurt timp după cele din Batman V. Superman: Dawn of Justice. Cu alte cuvinte, vom vedea cum planeta noastră reușește să facă față tensiunilor, violenței și dramei globale de după decesul lui Superman. În acel context, Bruce Wayne a adunat toți super eroii pentru a crea o ”ligă a justiției”.

În mod previzibil, filmul va fi încărcat cu scene impresionante de acțiune, dar mai interesantă s-ar putea să fie atmosfera. Spre deosebire de filmele din Universul Cinematic Marvel, Justice League, la fel ca Batman V. Superman, va fi întunecat, iar scenele vor avea un ton grav.

Traileri de mai sus merită cu siguranță o vizionare până pe 17 noiembrie, când Justice League va ajunge în cinematografe.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
loading...
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail