Internetul în China – o întrebare incomodă sau o formă de dezvoltare aparte

Am revenit din China. Pentru mulți dintre prietenii mei nu este o noutate. I-am bombardat pe Facebook cu zeci de poze de la Marele Zid Chinezesc, Orașul Interzis, Beijing, Shanghai sau alte locuri din China pe care le-am vizitat în cadrul unei vizite survenite la invitația Secretariatului pentru Cooperarea China-CEE Countries 16+1 (adică cele din membrele UE din Europa de Est și cele din Balcani). A fost o delegație dedicată jurnaliștilor în cadrul proiectului lansat de China în urmă cu câțiva ani în urmă numit Belt and Road Initiative.

Nu o să vă omor cu detaliile că nu asta este scopul, dar este onest să amintesc și cine a facilitat această experiență a mea din care pot să vă povestesc câte ceva acum. Aminteam de Facebook mai devreme și cu toții cunoașteți că accesarea acestei platforme în China este blocată. Una este să cunoști alta este să pleci din București cu un telefon Nexus, bine conectat la aplicațiile Google, la Facebook, Instagram, Dropbox, Maps  și la alte facilități pe care le accesăm ca pe un automatism. Am fost avertizat că ar fi inteligent din partea mea să îmi instalez măcar un WeChat (un fel de Facebook messenger) înainte de a pleca în China.

Așadar am aterizat la Beijing, cu niște costuri de roaming imense și cu orice aplicație cunoscută de mintea mea, blocată. Mă uitam la Wechat ca la un specimen de aplicație și cu speranța că cele doua contacte pe care le aveam acolo, vor putea fi accesibile din Wi-Fi aeroportului. Spre stupoarea mea conectarea la net în aeroport se poate face liber pentru WeChat, iar în rest cu multe restricții.

Povara rețelelor Wi-Fi

Așa începea aventura mea în lumea internetului chinez. Primele zile au fost deplorabile. Orice rețea Wi-Fi avea blocat tot ce înseamnă Google sau Facebook, iar rețelele mergeau mult mai greu decât în București. Nu era o noutate pentru mine, că netul nostru este invidiat de toată planeta Pământ. Nu există bar sau loc public prin București sau orașele mari în care să nu fie o rețea wi-fi deschisă sau accesibilă clienților fără prea multe întrebări și cu o viteză bună spre foarte bună. În China lucrurile stau diferit – mai asemănător cu Europa Occidentală! Wi-Fi de mai mică putere, net mai slab, parole și ale restricții.

În plus față de parolele de prin Londra sau Barcelona, mai era nevoie să te conectezi, pentru a primi acces, la un sistem care îți trimitea înapoi un cod de acces. Dacă în spații precum aeroporturi sau hoteluri putea fie să nu fii obligat să accesezi sistemul, fie aveai opțiunea de a introduce un număr internațional, în celelalte locuri publice aveai nevoie de un număr de China. Astfel când am mers la Starbucks prima oară în Beijing și am încercat să accesez internetul de pe rețeaua lor, barista m-a ajutat cu un cod de acces de pe numărul său de telefon.

Cât de diferită e lumea internetului din China

Cum vă spuneam primele zile m-am simțit un pic depresiv și îi compătimeam considerându-i în epoca de piatră, până când discutând cu cineva dintre organizatori mi-am dat seama că lucrurile stau cu totul diferit. China, o piață imensă cu o populație ce însumează 1/5 din cea a globului, are efectiv o lume a internetului la fel de performantă ca a noastră, doar că complet necunoscută nouă. WeChat, Baidu, QQ, Qzone și alte aplicații le înlocuiesc pe cele pe care noi le cunoaștem și în unele zone chiar sunt mai intuitive decât cele pe care noi le folosim. QQ este un fel de Gmail, cu zone de store în cloud și cu tot felul de aplicații similare cu cele pe care noi le știm ca provenind de la Google. Apoi Baidu și mai puțin Bing sunt principalele motoare de căutare din Asia.

Baidu, chiar este pentru piața comună chineză, coreeană și japoneză. WeChat este chiar un monstru în această zonă cu aproape 1.000.000.000 utilizatori care nu doar că se conversează precum în Facebook Messenger, ci folosesc aplicația ca pe un portofel electronic. Nu vă vine să credeți câți comercianți au instalat pe lângă plata cu cardul plata cu QR Code-ul, inclusive branduri occidentale precum Starbucks. Vrei o cafea, o selectezi din meniul de pe site, ți-o afișează separat cu un QR Code pe care casierul îl scanează. Banii sunt retrași din pocketul tău virtual din WeChat.

De asemenea dacă vrei să închiriezi o bicicletă, în orice oraș al Chinei, scanezi cu Wechat QR Code-ul aplicat pe biciciletă și primești bicicleta, în același timp plătești simbolica taxa de 1 RMB (yuan) pe zi. Pe parcursul zilelor observ organizatorii cum fac totul de pe/ cu mobilul: rezervări, închirieri, mesaje video, mesaje vocale, plăți, confirmări. Intrăm la muzee sau în alte locuri după un click și un bip pe lângă un aparat și multe multe chestii pe care le facem și noi, doar folosind alte aplicații decât ei.

Netul lor, așa „protejat” de unele dintre aplicațiile noastre, are forma lui de dezvoltare la fel de inovativă ca și cea pe care o cunoaștem aici. Trusturile media vizitate ne-au prezentat aplicații și softuri pe care le folosesc în grafică video care cu siguranță ar stârni invidie în orice redacție mare a unei televiziuni europene.

Problema mea însă nu s-a rezolvat doar cu admirația față de netul lor, ci am apelat la o variantă comună expaților din această parte a lumii – instalarea unui VPN. Pentru că Play Store nu mai putea fi accesat, iar Baidu nu mă ajuta – fiind în chineză, am apelat la un download direct de la un prieten din Bosnia. După ce l-am instalat, mi-am dat seama că viteza de internet este cumva comună cu cea din țările Europei de Vest și SUA. Așadar lecția mea este… mergeți pregătiți în China și fiți gata să fiți și impresionați!

Ciprian Plăiaşu
Articol scris de
Plăiaşu Ciprian
Ciprian Plăiașu este Editor coordonator Historia.ro. Pasionat de idei crețe, scrie despre greșelile trecutului, greșeli pe care le tot repetăm.
Comentarii
Ciprian Plăiaşu
Ciprian
Plăiaşu