Huawei P9 Lite 2017 cochetează cu segmentul mid-range la un preț bun [PLAYTEST]

Huawei P9 Lite 2017 este o variantă destul de bună dacă vrei un telefon de buget pe care să-l nu îl stresezi foarte tare în activitățile de zi cu zi.

M-am jucat deja cu modelul P10 Lite de la Huawei și am fost plăcut impresionat de acesta. A venit și rândul fratelui… mai mic, dar mai mare? P9 Lite 2017 este ceva mai jos decât P10 Lite, dar a apărut cu două luni mai devreme, așa că e greu de zis cine e cine în această familie. Cert e că modelul de față este mai ieftin, dar păstrează performanțele la un nivel asemănător.

huawei p9 lite 2017 review playtest

Huawei P9 Lite 2017 mai este cunoscut și ca Huawei P8 Lite 2017 sau ca Honor 8 Lite. Am descoperit asta când mi-am conectat contul de Google la telefon și mailul primit mă avertiza că un anume P8 Lite 2017 îmi accesează contul. În afară de asta, în setările telefonului și oriunde altundeva îl găsești cu denumirea cu care este vândut pe meleagurile noastre.

Specificațiile nu sunt rele, iar telefonul îți pune la dispoziție un procesor Kirin 955 (producție proprie Huawei), octa-core, care rulează la 2,1+1,7GHz, alături de 3GB de memorie RAM. Ecranul are diagonala de 5,2 inci și rezoluție Full HD, iar versiunea de Android 7.0 este personalizată cu interfața EMUI 5.0. Camera foto principală are senzor de 12 megapixeli, în timp ce pentru selfie-uri te vei mulțumi cu o cameră de 8 megapixeli și f/2,0. Ai la dispoziție 16GB de spațiu de stocare, pe care îi poți extinde cu un card microSD.

În ceea ce privește designul, telefonul mizează pe simplitate și adoptă un design negru, cu o margine gri închis. Spatele telefonului este lucios și predispus la zgârieturi, dacă nu ai grijă de el, dar mai degrabă e predispus la urme, care se văd mult mai repede decât pe albul lui P10 Lite. Aceleași urme te vor însoți și pe ecran, care nu a venit cu o folie, din păcate.

huawei p9 lite 2017 review playtest

Ecranul este destul de mic în comparație cu telefonul; marginile display-ului sunt destul de consistente, mai ales cea inferioară, unde găsești și logoul telefonului. Pe spate, ca (aproape) de obicei, găsești senzorul de amprentă și camera foto, așezată în stânga sus. Dacă tot a venit vorba de senzor, e bine de menționat că funcționează la fel ca oricare alt senzor al telefoanelor Huawei: instantaneu.

La capitolul performanțe, Huawei P9 Lite 2017 este ceva mai mult decât acceptabil, dar asta până la un punct. Nici de data aceasta n-a fost să fie, așa că am instalat Nova Launcher, pe care îl prefer în defavoarea interfețelor personalizate ale producătorilor. Meniurile arată similar cu cele de pe P10 Lite, sunt curate, aerisite și pe fundal alb.

După ce am trecut prin rutina instalării tuturor aplicațiilor, am pus telefonul la treabă și am constatat că lucrurile merg bine, cel puțin când nu faci multitasking. Dacă intri în teritoriul ăsta, s-ar putea să ai ceva probleme cu aplicații care trag de timp până să funcționeze cum trebuie. Să faci salturi constante între Instagram, Facebook și Messenger e o problemă pentru telefon, mai ales când ai și SwiftKey instalat și vezi că textul întârzie să apară după ce l-ai tastat. Dacă înțelegi limitele telefonului și te pliezi în jurul lor, experiența e mai plăcută.

huawei p9 lite 2017 review playtest

Camera pare să fie similară cu cea de pe P10 Lite, nefiind impresionantă în condiții de lumină slabă, dar comportându-se rezonabil în alte situații. Dacă ești amator de fotografii, vei vrea un card microSD pentru telefon, pentru că cei 16GB de memorie internă nu sunt de ajuns. După ce am instalat toate aplicațiile de care am nevoie, am constatat că au rămas doar vreo 2,5GB liberi pentru restul lucrurilor. Din păcate, producătorii încă oferă o astfel de capacitate de stocare, chiar pentru telefoane care intră pe teritoriul mid-range.

Autonomia nu dezamăgește, pe de altă parte. La fel ca în cazul telefonului testat anterior, dacă pleci dimineața cu smartphone-ul încărcat, nu vei avea probleme până ajungi seara acasă. Bateria de 3.000mAh își face treaba bine, chiar dacă utilizezi telefonul ceva mai mult decât ai face-o de obicei.

Per total, Huawei P9 Lite 2017 este un telefon bun, adresat segmentului inferior de telefoane mid-range, însă pentru a te bucura de el, ar trebui să îi cunoști limitele. La eMAG, telefonul vine cu un preț întreg de 1.099 de lei și poate fi găsit AICI.

George Stanciu
Articol scris de
Stanciu George
Comentarii
George Stanciu
George
Stanciu