Noi detalii despre Pixel 2 îți arată ce telefon să aștepți de la Google

Noi detalii despre Pixel 2 îți arată ce telefon să aștepți de la Google
PLAYTECH
PLAYTECH
16:00 08.08.2017

Google Pixel 2 va fi lansat în toamnă, dar până atunci te poți bucura de tot felul de poze și informații „scăpate“ pe internet.

Google Pixel a fost o surpriză frumoasă. Camera foto foarte bună, dar și sistemul de operare nou, disponibil abia mai târziu altor producători, au făcut din telefon unul pe care să vrei să îl ai, dar și să te afișezi cu el. Cum deja ne pregătim de toamnă, ne pregătim și de-o nouă lansare Google.

Primul Pixel a fost construit total diferit de seria Nexus, cu control deplin deținut de Google – de la hardware la software. Anul acesta se vehiculează că LG va fi producătorul. Ultimele informații despre acest model arată că va avea difuzor stereo, senzorul de amprente rămâne tot pe spate, dar designul va fi schimbat și camera va fi clasică, nu cum au încercat Huawei și Samsung să atragă atenția cu sistemul dual.

Atât Pixel 2 clasic, cât și Pixel XL 2 vor avea procesoare Snapdragon, o memorie RAM de cel puțin 4GB, iar ecranul vor fi de 5 inci, respectiv 6 inci. Rămâne de văzut dacă va dispărea mufa de căști, cum s-a întâmplat pe iPhone 7, și ce performanță va avea camera foto.

Înainte de Google Pixel 2, compania va lansa însă Android O, cea mai nouă versiune a sistemului de operare. Cum deja te-ai aștepta, va fi disponibilă actualizarea pe modelele Pixel de anul trecut, pe câteva Nexus, iar mai târziu producătorii mari vor trece la acesta. Pixel 2 se prea poate să vină cu o versiune mai bună, dar și cu un Google Assistant îmbunătățit.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI