Google Glass e din nou pe piață, dar nu ar trebui să-l cumperi

Google Glass e din nou pe piață, dar nu ar trebui să-l cumperi

Google Glass a fost considerat de unii ca fiind cel mai mare eșec tehnologic. Se pare însă că gigantul din Mountain View are în continuare încredere în el.

În 2013, Google se arunca la unul dintre cele mai curajoase și futuriste proiectele ale sale. Google Glass arăta foarte bine și părea să aibă potențialul să dea naștere unui nou val de purtabile. Între timp, s-a dovedit că nu este deloc așa. Gadgetul care costa o avere la momentul lansării a fost un eșec. Cei care au făcut efortul financiar semnificativ din spatele achiziției arătau ciudat mergând cu ochelarii Google pe stradă și nu a durat mult până când anumite localuri au interzis purtarea lor.

Trecând însă peste detaliile de fond, Google Glass revine. La fel ca Arnold în Terminator, se pare că nu și-a terminat misiunea. Partea bună este însă că întregul efort de marketing pentru noua versiune de Glass gravitează către mediul corporate, cum de altfel ar fi trebuit să se întâmple și prima oară. Până și titlul noului produs atrage atenția asupra destinației.

Google Glass Enterprise Edition e vândut prin intermediul Streye. Compania americană este partenerul Google pentru această relansare. Noul model este disponibil global și poate fi comandat fără probleme din România la prețul de 1.550 euro. Achiziția se reflectă nu doar în produsul efectiv, ci și în accesul la serviciul de streaming Streye pentru enterprise.

Estetic, noul Google Glass este identic cu prima versiune. Diferențele sunt de ordin hardware. De această dată, folosește un acumulator de 780mAh care ar trebui să te țină departe de priză pe parcursul unei zile de muncă. Spațiul de stocare s-a dublat până la 32GB. Partea de procesare este asigurat de un nou Intel Atom, modulul WiFi este mai rapid și include A-GPS pentru localizare. Prezența unui difuzor s-ar putea să te ajute destul de mult într-o varietate mare de scenarii. Dacă ții foarte mult să pui mâna pe unul, acesta este linkul.

Citește și: