25 mai 2017 | 07:31

Game of Thrones – sezonul 7 beneficiază de ultimul trailer înainte de lansare

VIDEO VIDEO

Dacă nu ai fi știut ce este Game of Thrones, trailerul de mai sus te-ar fi convins că în această vară apare la cinema cel mai impresionant lung metraj.

Costurile de producție nu au fost niciodată o problemă pentru creatorii Game of Thrones. Cu cât ne apropiem însă de finalul poveștii, este mai evident ca niciodată că nu există compromisuri de calitate. La mijlocul lunii iulie va apărea la TV sezonul 7 din Game of Thrones, iar noul trailer ne arată că s-ar putea să includă mai multă acțiune decât am fost obișnuiți în anii anteriori.

Am mai văzut câteva secvențe din noul Game of Thrones în urmă cu câteva luni, dar acela erau grupate sub forma unui teaser menit să ne atragă atenția asupra celor mai importante personaje. Penultimul sezon din îndrăgita serie va evidenția mai bine ca niciodată conflictul între caracterele ce se chinuie să ajungă pe cea mai privilegiată poziție din teritoriu. Indiferent cine se află pe tronul de fier, niciodată nu a fost mai precară decât acum respectiva poziție.

În clipul de mai sus, vedem exact care este poziția personajelor principale din poveste. Înțelegem un pic mai bine conflictul și ne dăm seama că nu s-a pus în nici un moment problema unei soluții amiabile. Unul este mai dispus decât altul să meargă la război. Din punctul meu de vedere, cea mai fascinantă componentă va consta în pielea miticilor whitewalkers. Respectivii zombi sinonimi cu afirmația Winter is coming s-ar putea să apară de nicăieri și să șteargă cu buretele orice alt conflict între muritori.

Trecând însă peste detaliile de fond din film, Cersei Lannister pare să fie în forță. După ce a ajuns pe tronul de fier la finele sezonului trecut, regina definește tonul acestui sezon – ,,[Familia Lannister] are inamici la est, inamici la vest, inamici la sud și inamici la nord. Orice ne va sta în cale, îl vom învinge.” Cu alte cuvinte, așteptarea până pe 17 iulie este mai dificilă ca niciodată.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele