De la creatorul Game of Thrones, serialul Nighflyers va fi SF-ul anului viitor

De la creatorul Game of Thrones, serialul Nighflyers va fi SF-ul anului viitor
Alexandru Puiu
14:15 30.11.2017

George R.R. Martin a publicat numeroase povești, nuvele și romane înainte de Game of Thrones. Printre ele se numără Nighflyers, ce va deveni serial în 2018.

George R.R. Martin este unul dintre cei mai prolifici scriitori de ficțiune ai secolului 21, iar acest titlu se datorează în mare parte popularității Game of Thrones. În același timp însă, el a scris povești interesante și romane ce au ajuns să fie premiate cu mult timp înainte de seria de cărți ce a servit ca inspirație pentru îndrăgitul serial HBO. Printre ele se numără și Nightflyers.

Printr-o postare pe pagina personală de LiveJournal, George R.R. Martin a confirmat numeroase detalii despre un viitor serial inspirat de scrierile sale. În cele câteva rânduri, a reușit să ”se arunce” și la câteva glumițe inspirate. Din câte se pare, SyFy, același post de televiziune care se află în spatele serialelor The Expanse (disponibil pe Netflix), Killjoys sau Dark Matter a cumpărat drepturile pentru Nighflyers. Povestea respectivă a fost publicată inițiatl de George R.R. Martin în aprilie 1980 în publicația Analog Science Fiction/Science Fac. Ulterior, Martin a extins scrierea respectivă într-un volum standalone.

În 1987, Nightflyers a devenit un film regizat de Robert Collector. Drepturile achiziționate de SyFy se vor reflecta, în prima parte, într-un prim sezon de 10 episoade. Din păcate, Martin nu se va implica în mod direct în procesul de producție sau în deciziile creative ale show-ului, deoarece are în continuare un contract de exclusivitate cu HBO. Nightflyers se va difuza în iulie 2018, dacă procesul de producție se va încheia cu succes.

Primul anunț pe marginea acestui subiect a fost făcut de SyFy în luna mai a acestui an. Episodul pilot pentru Nightlyers a fost comandat în iunie 2017, iar comanda pentru primul sezon a fost confirmată în luna septembrie. Povestea nuvelei este una destul de sumbră și include un grup de cercetători care comandă o navă spațială pentru a-i transporta pe un vas extraterestru. Călătoria prin galaxie ia imediat o turnură ciudată. Nightflyers s-a bucurat de presigiosul premiu Hugo în 1981.

nightflyers

Comentarii
loading...