IKEA te învață cum să-ți faci o pelerină ca în Game of Thrones

IKEA te învață cum să-ți faci o pelerină ca în Game of Thrones
15:14 16.08.2017

Dacă ai văzut deja episodul 6 din Game of Thrones, apărut acum câteva ore pe internet, poate că e timpul să-ți faci și o pelerină pe care să o porți când apare următorul episod.

Dacă vrei să te pregătești din timp pentru Halloween, sau dacă vrei doar să-ți faci o pelerină așa cum au personajele din Game of Thrones, nu trebuie să îți bați prea mult capul cu recuzita.

Tot ce trebuie să faci este să-ți cumperi un covor SKOLD de la IKEA, pe care din motive necunoscute nu îl găsim și în magazinele noastre, dar pe care îl poți găsi pe internet aici.

Instrucțiunile celor de la IKEA apar pe fondul unor informații apărute recent în presă. Astfel, pelerinele celor din serial sunt, de fapt, covoarele mai sus-amintite, decupate puțin pentru a putea fi purtate.

game of thrones pelerină ikea 1

Cei de la IKEA au răspuns rapid informațiilor, venind cu un mic set de instrucțiuni amuzante care să te ajute să te costumezi precum personajele preferate.

Ai nevoie de un covor și de o foarfecă, așa cum se vede și în imaginea de mai jos. Primul pas este să întinzi covorul și să decupezi un cerc în mijlocul acestuia, dar să-l și secționezi pe o parte, astfel încât să-l poți îmbrăca.

game of thrones pelerină ikea 2

În al doilea pas ți se arată cum trebuie să îmbraci pelerina, așa cum poți vedea și în imaginea de mai jos.

game of thrones pelerină ikea 3

Și, în fine, ultimul pas presupune să te transformi într-un personaj din Game of Thrones și să treci la treabă. Adică să aștepți episodul 7, care probabil va apărea pe internet înainte de lansarea oficială, așa cum se întâmplă deja de câteva episoade încoace.

game of thrones pelerină ikea 4

loading...