03 oct. 2017 | 15:25

Experimentul care îți arată cea mai mare greșeală pe care o faci pe internet

VIDEO ACTUALITATE

Câte poze ai fi dispus să dai cu tine pentru un tricou? Dar câte mesaje din WhatsApp? Ei bine, asta au încercat să afle experți în securitate cibernetică printr-un experiment inedit. 

Dacă ți-ar spune cineva de „dolarul informațional” drept monedă, probabil că l-ai crede nebun. Aceasta există și a fost folosită într-un experiment derulat în Londra. Clienții s-au înghesuit să cumpere obiecte exclusive de artă, dar au fost surprinși să afle cum pot fi achiziționate acestea: date personale.

Ai crede că oamenii nu au fost de acord. Te-ai înșela. S-au arătat dispuși să dea poze sau materiale video personale ca modalitate de plată, fiind, în același timp, pionierii unei monede, „dolarul informațional”. Acest magazin, numit Data Dollar Store, a fost creat de Kaspersky Lab și  a vrut  să atragă atenția asupra valorii reale a datelor.

Dincolo de experiment, s-ar putea să fie și o privire rapidă în viitor. Utilizatorii ar putea ca, fără să știe, să stea pe o mină de aur, care își păstrează valoarea – indiferent de localizarea geografică sau de influența altor rate de schimb. Lipsa de conștientizare a valorii reale a datelor lor este un obstacol major în a-i face pe oameni să înțeleagă de ce ar trebui să-și protejeze datele, consideră Kaspersky Lab.

Magazinul a atras cumpărători care erau gata să-și vândă informații personale doar ca să pună mâna pe creații ale artistului urban Ben Eine. „Dolarul informațional”, folosit în acest context, constă în datele personale ale clienților, de pe telefoanele lor: imagini, materiale video sau texte. Conform unui studiu global, chiar dacă 29% dintre utilizatorii din toată lumea au fost victimele unui atac cibernetic, 39% își lasă dispozitivele neprotejate împotriva atacurilor.

Acum, dacă te-ai decis să fii mai atent la datele pe care le dai pe internet, n-ar strica să arunci o privire și peste lista aceasta cu mituri și realități din securitatea cibernetică actuală. În altă ordine de idei, pune mai mult preț pe datele personale, că altele nu mai ai.

Fotografia din deschidere a fost realizată de Engadget.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele