De ce facem în mediul online lucruri pe care nu le-am face în realitate

Observ de multe ori cât de diferit este comportamentul nostru din viața reală de cel din mediul digital. Ai zice că, având în vedere caracterul lui “virtual”, ne vine greu să credem că ce facem acolo poate avea consecințe în viața noastră “reală”, în care ieșim în oraș cu prietenii și ne salutăm vecinii. Altfel, nu îmi pot explica anumite situații și comportamente.

[related]

De exemplu, te-ai apuca vreodată să-ți deschizi portofelul și să începi să-ți numeri banii pe o stradă întunecoasă, pe care trec multe persoane necunoscute și posibil periculoase? Nu cred – sau, dacă s-ar înâmpla, numărul celor care ar face asta este considerabil mai mic decât al celor dispuși să plătească online cu cardul pe site-uri nesecurizate sau folosind o conexiune wi-fi publică. Deși personajele dubioase nu se văd pe Internet, ele sunt acolo și așteaptă să facem pași greșiți pentru a ne fura datele și a le valorifica.

Apoi, pleacă cineva de acasă lăsând ușa descuiată, în speranța că nu li se va întâmpla tocmai lor să fie atacați de hoți? Puțin probabil! În schimb, în mediul online sunt mulți utilizatori care își forțează norocul în fiecare zi. Nu le lipsește doar o soluție de securitate instalată pe PC sau alt dispozitiv, ci sunt absente orice măsuri elementare de precauție: update-urile sau grija de a nu da click pe link-uri primite pe e-mail sau Facebook, mai ales din surse necunoscute.

Schimbând registrul, ar umbla cineva în costum de baie, în fața vecinilor, a șefilor sau a persoanelor complet necunoscute? Pe Facebook sau alte rețele de socializare nu părem să avem o problemă în a ne expune astfel. Multor utilizatori li se pare un comportament perfect acceptabil în mediul online, deși în viața reală la fel de mulți ar fi șocați dacă cineva s-ar comporta similar. Ca să nu mai vorbim de pozele cu copii mici, expuși – cu sau fără haine – în tot felul de grupuri și comunități, în fața a sute sau mii de persoane necunoscute, pentru ca părinții sunt mândri de ei.

Apropo de copii… Oare și-ar lăsa cineva copilul de 4, 5, 6 ani să umble singur pe străzi, fără să știe cu cine s-ar putea întâlni, ce ar putea vedea sau păți, dacă – să zicem – ar avea certitudinea că cel mic ar ști să se întoarcă acasă? Sau ar lăsa un copil la fel de mic să meargă singur cu trenul sau cu autobuzul, dacă ar fi așteptat la destinație de cineva cunoscut? Cel mai probabil, nu. În schimb, există mulți părinți care își lasă copiii nesupravegheați pe Internet, fără să știe pe ce site-uri ar putea ajunge și ce vor vedea acolo. Nu e vorba neapărat de o soluție de control parental, ci de a ști ce face copilul în mediul online pentru a-l feri de potențiale pericole.

Ce înseamnă „înstrăinarea părintească”. Dacă vorbești aceste lucruri cu copilul tău, riști să fii sancționat

Fenomene extreme în România! Alerta dată de un climatolog, vremea o ia razna în toate anotimpurile

Ar lăsa cineva un afiș pe ușă în momentul în care pleacă de acasă, în care să spună că va călători spre orașul x sau y? Aș tinde să spun că nu. În mediul virtual, nu ni se pare, însă, o problemă, să spunem că, în acel moment, călătorim din București la Viena, Budapesta, Barcelona sau oriunde în lume. Aceasta poate fi o informație valoroasă, dacă ajunge – din cunoscut, în cunoscut – la un necunoscut, infractor din lumea reală, nu din spațiul cibernetic.

O altă situație pe care mi se pare că multă lume o acceptă prea lejer: aceea de a permite autorităților să aibă acces, oricând, la date personale, sub pretextul că luptă împotriva terorismului sau mai știu eu împotriva căror infractori. Nu ar fi revoltător, însă, ca aceleași autorități să-ți poată intra oricând în casă și să o percheziționeze, umblându-ți printre lucrurile personale, fără mandat sau vreun motiv anume? Doar cu pretextul că, percheziționând tot blocul, este posibil să dea de un infractor care nici măcar nu se știe dacă locuiește acolo?

În fine, dacă ai începe să spui unei audiențe formate și din persoane necunoscute sau aproape necunoscute lucruri personale, nu ar fi o situație acceptabilă din punct de vedere social. De exemplu, ce ai mâncat azi dimineață, locul exact unde te afli în acel moment, cine sunt rudele tale sau dacă te-ai împăcat cu iubitul/iubita. Mediul online primește, însă, bucuros astfel de informații și chiar mai multe.

Unele dintre discrepanțele acestea online-offline nici măcar nu țin de securitate, ci, pur și simplu, de o dublă măsură pe care o avem în a judeca viața reală, comparativ cu cea virtuală. Uneori poate fi periculos, alteori e doar amuzant sau interesant să observi asta și probabil a devenit deja o temă de studiu pentru sociologi.