Tunelurile subterane care vor rezolva traficul sunt mai aproape de realitate decât crezi

Tunelurile subterane care vor rezolva traficul sunt mai aproape de realitate decât crezi

Printre numeroasele companii deținute de Elon Musk se numără și Boring Company. Contrar a ceea ce reiese din numele său, startup-ul lui Musk vrea să rezolve una dintre cele mai presante probleme ale vieții moderne: traficul. Pentru acest lucru, miliardarul sud-african vrea să construiască o rețea de tuneluri subterane care ar trebui să preia și să gestioneze un număr foarte mare de autovehicule.

Ideea a fost lansată printr-un simplu tweet, prin care Musk a spus că s-a săturat să stea blocat în trafic. Câteva luni mai târziu a scăpat pe Internet și un video care ne oferea mai multe detalii despre sistemul gândit de Elon Musk. Chiar dacă nu se știu încă foarte multe detalii în plus, se pare că planul miliardarului ar fi pe placul primarului orașului Los Angeles. Această veste a fost anunțată printr-un nou tweet al lui Musk.

În cadrul aceluiași mesaj, sud-africanul a mai spus că permisele necesare demarării unui astfel de proiect sunt mai greu de obținut decât tehnologia necesară punerii acestuia în practică. Rețeaua de tuneluri ar urma să coboare oameni, biciclete și mașini pe niște benzi care să se miște în mod autonom. Astfel că multe persoane vor prefera această variantă, de a coborî sub traficul de la suprafață pentru a ajunge într-un mod mult mai rapid și mai eficient din punctul A în punctul B. Musk a început săpăturile pentru tunelurile de test chiar în curtea din spate a sediului SpaceX din California.

Faptul că primarul Los Angelesului este deschis la discuții în ceea ce privește un astfel de sistem este un pas foarte mare înainte. Mai ales atunci când vorbim despre o idee care a apărut spontan în mintea unui om recunsocut pentru excentricitatea sa, notează Mashable.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI