Elon Musk pregătește o schimbare importantă pentru mașinile Tesla

Elon Musk pregătește o schimbare importantă pentru mașinile Tesla

Tesla a ajuns un brand extrem de important pentru mașini electrice. Acum se lucrează la următorul nivel: cipuri capabile să folosească inteligența artificială.

Inteligența artificială este unul dintre domeniile populare în rândul marilor companii de tehnologie în acest moment. Tesla, probabil cel mai popular producător de mașini electrice în acest moment a anunțat că va produce cipuri pentru AI. Anunțul a fost făcut de către Elon Musk la conferința NIPS.

Au mai existat zvonuri în ceea ce privește dezvoltarea de cipuri pentru AI, iar în septembrie CNBC anunța că Tesla avea peste 50 oameni angajați pentru un astfel de proiect. Printre acești oameni se afla și Jim Jeller, un veteran în această industrie care a lucrat în trecut la AMD și Apple. Acesta s-a alăturat în ianuarie 2016 pe postul de vicepreședinte al diviziei de Inginerie Hardware pentru Autopilot (platforma Tesla pentru mașini semi sau complet autonome). Intenția Tesla de a investi în acest cipuri AI se putea observa încă din acel moment.

Acum, Tesla folosește plăci grafice de la Nvidia pentru a oferi puterea necesară de procesare pentru funcționalitatea de a se conduce singură. Totuși, un hardware dedicat pentru acest proces ar putea îmbunătăți sesizabil puterea de procesare fiind permise calcule mai rapide și mai multe variabile să fie analizate.

Industria de inteligență artificială se dezvoltă rapid, iar Tesla nu este singura companie care a decis să investească în acest domeniu. Apple și Huawei au venit cu implementări de cipuri hardware pentru AI în smartphone-uri, iar Google a venit cu un server de tip cloud pentru servicii de AI. Până și Visual Fan, compania românească recunoscută prin brandul Allview, a anunțat că va implementa un astfel de procesor pe un telefon viitor.

Tesla va avea posibilitatea să grăbească procesul de automatizare completă în ceea ce privește condusul unei mașini. Ambiția lui Elon Musk este ca Tesla să ofere în doi ani posibilitatea oamenilor de a dormi în mașină pe timpul unei deplasări, astfel eliminând complet factorul uman la volan.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: The Verge