După numeroase zvonuri, HTC One X10 este lansat oficial

După numeroase zvonuri, HTC One X10 este lansat oficial

Nu mai este de mult timp în fruntea preferințelor internauților, dar HTC One X10 încearcă să atragă atenția ultimilor fani ai brandului taiwanez.

Pe lângă Apple cu ale sale iPhone-uri, HTC s-ar putea să fi fost prima companie care a folosit aluminiu pentru terminale de top, cu mult timp înaintea celor de la Samsung. Alegerea unor materiale inspirate nu a fost însă suficientă, iar compania tinde cu pași repezi să devină irelevantă în piața de mobile. Cea mai mare victorie a sa din ultimii ani a fost HTC Vive, un kit de realitate virtuală realizat în colaborare cu Valve fără nici o legătură cu telefoane sau tablete cu care ne obișnuise în anii anteriori.

Din fericire, HTC se pare că este departe de a renunța la producția de smartphone-uri și tocmai a lansat un dispozitiv mai mult decât decent în Rusia. Acesta este intitulat HTC One X10 și se aliniază în mare parte cu designul întregii serii HTC One.

O confirmare a speculațiilor din ultima săptămână, noul gadget al taiwanezilor este construit în jurul unui panou Full HD de 5,5 inci cu o densitate de pixeli de 401ppi. Panoul este protejat cu cea mai recentă generație de Corning Gorilla Glass și are mari șanse să facă față și la trânte, nu doar la zgârieturi. Spre deosebire de majoritatea producătorilor de mobile care optează pentru SoC-uri Snapdragon de la Qualcomm sau procesoare propii, HTC One X10 folosește un octa-core MediaTek Helio P10 ajutat de 3GB RAM și o memorie internă de 32GB. Memoria internă poate fi extinsă cu carduri microSD de până la 2TB.

Cei care obișnuiau să meargă cu două telefoane în buzunar, se pot orienta către One X10 datorită sistemului dual-sim. În privința abilităților de captură, are o cameră principală de 16MP cu autofocus construită în jurul unui senzor BSI cu apertură F/2.0 și bliț de tip LED. Pentru selfie-uri, veți putea folosi o cameră de 8MP cu F/2.2. Atuul său major s-ar putea să fie dat de acumulatorul de 4000mAh ce s-ar putea reflecta într-o autonomie de 2 zile.

Momentan, HTC One X10 poate fi achiziționat doar în China la prețul de 355 de dolari.
htc-one-x10

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI