Drona, de la tehnologie militară la jucărie și, apoi, la unealtă de bază în societatea viitorului

Proiecte speciale
Drona, de la tehnologie militară la jucărie și, apoi, la unealtă de bază în societatea viitorului
20 apr. 2017 | 15:57

Dronele au devenit un subiect de interes pentru public după ce mai multe astfel de gadgeturi cu prețuri accesibile au devenit populare, iar viitorul tehnologiei sună și mai bine.

Deși aceste dispozitive se împart în mai multe categorii, două categorii importante de drone au început să se contureze și să fie ușor recunoscute de public. Avem, pe de-o parte, dronele cu aplicații militare, cunoscute și ca UAV (Unmanned Aerial Vehicle sau aeronavă fără pilot) și folosite în diverse operațiuni de recunoaștere sau chiar de atac. Pe de altă parte, avem dronele comerciale, utilizate din ce în ce mai des pentru jurnalism, artă, dar și ca hobby.

De la asaltul Vienei la distracții de sufragerie

Conceptul de drone ca vehicule zburătoare fără pilot nu este unul tocmai nou. Prima atestare istorică a unor ”drone” primitive o avem încă din 1849, când Veneția a fost bombardată de Austria cu proiectile legate de baloane. De atunci și până în prezent, lucrurile s-au schimbat destul de mult, iar în prezent, pentru câteva zeci de lei, putem să ne cumpărăm o dronă cu care să ne distrăm atât în spații deschise, cât și închise (deși nu e foarte recomandată alternativa indoor).

Dronele au căpătat o popularitate extrem de ridicată în ultimii ani și au reușit să facă rapid saltul de la gadgeturi distractive la adevărate jucării pentru adulți. Dacă ați avut ocazia să vedeți videoclipuri filmate de sus, cu stabilitate optică aproape perfectă, înseamnă că ați văzut filmulețe realizate cu dronele. Aici nu mai vorbim despre mini-drone pentru bugetul oricui, ci de dispozitive profesionale, cu tehnologii avansate și cu un preț pe măsură.

Livrări la domiciliu și transport aerian

Dacă prezentul dronelor este unul foarte interesant, prin prisma aplicațiilor practice pe care le au asemenea gadgeturi, atunci viitorul lor se anunță și mai bun de atât. Unul dintre domeniile în care dronele ar putea avea succes ar fi cel al livrărilor la domiciliu. Amazon deja cochetează cu această idee și a prezentat încă de acum câțiva ani modul în care un astfel de serviciu ar putea să funcționeze. Amazon Prime Air ar urma să fie un serviciu prin care comenzile de dimensiuni reduse ar fi preluate de o dronă, iar aceasta ar ateriza în fața casei tale și ți-ar aduce produsele. Cui nu i-ar plăcea să beneficieze de livrare în 30 de minute?

Dronele ar putea deveni chiar și un mijloc de transport foarte popular. În Dubai există deja drone autonome care transportă persoane, precum modelul Ehang 184, așa că nu e greu de imaginat un viitor în care traficul infernal este evitat cu ajutorul unei drone personale.

Supravegherea și îmbunătățirea recoltelor agricole ajung la un nou nivel

Dronele nu ne vor face doar livrări rapide, ci ne vor îmbunătăți și culturile agricole. Astfel de dispozitive zburătoare pot fi folosite de către agricultori în diverse moduri. Când ai de-a face cu suprafețe întinse de pământ și monitorizarea lor este o problemă, aceste mici quadcoptere pot supraveghea rapid și eficient întregul teren.

Marile beneficii ale dronelor în agricultură apar, însă, când vine vorba de îmbunătățirea recoltelor și protejarea acestora împotriva pestelor. Fermierii pot descoperi cum arată solul, unde există probleme de irigare, dar pot folosi și camere infraroșu, spre exemplu, pentru a descoperi detalii pe care nu le poți observa cu ochiul liber. Partea cea mai bună este că astfel de sarcini pot fi efectuate săptămânal sau chiar zilnic, astfel că agricultorii au posibilitatea de a vedea nu doar o simplă imagine, ci o adevărată evoluție a plantelor pe care le cresc.

Unde oamenii nu ajung, dronele au prioritate

Activitățile periculoase pentru oameni pot fi preluate, parțial, tot de către drone. În New York City, departamentul de pompieri se bazează deja pe o dronă special construită pentru a efectua misiuni de recunoaștere a incendiilor periculoase. După un zbor scurt, pompierii pot afla modul în care trebuie să acționeze cât mai eficient. Incendiile nu sunt cele mai fierbinți locuri în care pot ajunge dronele; acestea pot vedea foarte ușor ce se află în interiorul unui vulcan, unde oamenii n-ar putea ajunge nici măcar folosind costume de protecție de ultimă generație. Pe munți, deasupra pădurilor, peste poduri și mai oriunde există un spațiu liber, o dronă poate zbura cu ușurință și poate oferi o imagine detaliată, dintr-un punct de vedere inedit pentru oameni.

Legislație care limitează sau care încurajează?

Zborurile dronelor reprezintă deja o problemă și apar încercări de interzicere ale acestor aparate de zbor, tocmai din cauză că pot reprezenta un pericol destul de mare. Căderea din cer a unei drone de aproape 1,5 kilograme nu trece neobservată și poate face victime. De asemenea, dronele care ajung la altitudini considerabile pot prezenta riscuri pentru aeronave, mai ales că nu sunt suficient de mari pentru a fi detectate de radare.

Înainte ca dronele să ne poată ajuta în toate domeniile unde un zbor este mai util și mai sigur decât mersul pe jos, este nevoie de crearea unui set de reguli pentru astfel de aparate de zbor. Pe măsură ce dronele ies din sfera jucăriilor pentru adulți, trebuie luate în serios de autorități, însă nu prin restrângerea utilizării lor, ci prin încurajarea folosirii în limitele unor legi bine definite, care să protejeze atât aceste gadgeturi de mediul înconjurător, dar și viceversa. Cert este că schimbarea s-a produs deja, iar dronele vor deveni parte din peisajele urbane și rurale în viitorul apropiat.