26 iul. 2017 | 08:09

Donald Trump și-a dat cu părerea despre viitorul Apple în Statele Unite

ACTUALITATE
Donald Trump și-a dat cu părerea despre viitorul Apple în Statele Unite

Într-un interviu acordat celor de la The Wall Street Journal, Donald Trump s-a aruncat la câteva afirmații foarte curajoase despre viitorul Apple în SUA.

Apple este una dintre cele mai reprezentative companii americane. Chiar și dacă își păstrează o mare parte din lichidități în afara Statele Unite, are aproape un deceniu de când se află în topul celor mai profitabile companii din SUA. O parte semnificativă din performanța financiară a companiei conduse de Tim Cook se datorează faptului că producția gadgeturilor Apple se desfășoară aproape exclusiv în China.

Încă din campania electorală, Donald Trump a făcut promisiuni nefondate pe marginea unor fabrici Apple ce vor apărea în SUA în următorii ani. Tim Cook sau orice alt oficial Apple nu a confirmat niciodată un astfel de plan. Singurul gest făcut de gigantul din Cupertino în această direcție a fost anunțarea unei investiții de un miliard de dolari pentru întreținerea posturilor de producție din SUA la modul general, fără vreo promisiunie legată de o fabrică Apple.

Din motive greu de înțeles, Donald Trump s-a aruncat la alte câteva afirmații curajoase vizavi de viitorul companiei fondate de Steve Jobs într-un interviu pentru Wall Street Journal. ,,Am vorbit cu [domnul Cook], mi-a promis trei fabrici mari, mari, mari. Am spus, știi Tim, dacă nu începi să construiești fabricile tale în această țară, nu voi considera administrația mea un succes economic. M-a sunat el, a spus că merg mai departe [cu construcția].” Conform președintelui Statelor Unite, nu ar trebui să mai dureze foarte mult până când vom vedea Mac-uri și iDevice-uri cu sigla Made in USA.

În realitate, afirmațiile lui Donald Trump nu au fost confirmate de Apple până la această oră și este puțin probabil ca Tim Cook să se apuce să creeze de la zero fabrici ,,mari, mari, mari” în Statele Unite. Parteneriatele puternice cu giganți asiatici precum Foxconn nu vor fi desființate prea curând.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele