Cum a fost depășit recordul mondial la retweet-uri cu o postare despre bucăți de pui

Cum a fost depășit recordul mondial la retweet-uri cu o postare despre bucăți de pui
Alexandru Puiu
07:28 10.05.2017

În trecut, recordul mondial la retweet-uri a fost deținut de un selfie realizat de Ellen Degeneres la Premiile Oscar. Acela tocmai a fost detronat.

Există multe moduri prin care poți face valuri pe rețele sociale. Cele mai multe dintre ele implică o cauză nobilă sau o anumită formă de nuditate. Actualul record mondial la retweet-uri, din fericire, intră în prima categorie.

Totul a început cu o postare nevinovată pe Twitter, o întrebare adresată oficialilor unui mare lanț de fasfood-uri din Statele Unite ale Americii. În respectivul context, individiul întreba de câte retweet-uri are nevoie pentru a primi chicken nuggets gratuit pentru un an de zile. Produsul respectiv de la Wendy`s este de tipul unor mini șnițele de pui și se găsește și în oferta McDonalds. Răspunsul a venit prompt și a fost pe cât se poate de absurd – 18 milioane de retweet-uri. În contextul în care recordul mondial la retweet-uri a fost obținut în trecut cu aproximativ 3 milioane de repostări, vă dați seama cât de imposibil de realizat era respectivul scop.

Chiar și în aceste condiții, Carter Wilkerson s-a ambiționat și a făcut tot posibilul pentru a-și atinge scopul. Și-a promovat dorința pe un număr important de canale de socializare, iar povestea sa a apărut de mai multe ori la știri. Cea mai mare încurajare a primit-o din partea contului oficial Microsoft care a dat retweet postării legate de chicken nuggets. Ulterior, CEO-ul T-Mobile, John Legere s-a aruncat și el la același gest generos.

În final, Carter Wilkerson a ajuns să aibă aproximativ 100.000 de followeri pe Twitter, iar postarea sa inițială pe marginea subiectului a beneficiat de 3,42 milioane de retweet-uri. În mod evident, valoarea este departe de cifra propusă de Wendys, dar având în vedere că vorbim de un record mondial, oficialii lanțului de fastfood-uri au decis să-și onoreze promisiunea de pe acum. În plus, Wendy`s a făcut o donație de 100.000 de dolari în numele lui Wilkerson la Dave Thomas Foundation.

Comentarii
loading...