The Defenders se lansează azi pe Netflix: acesta este ultimul trailer

În funcție de ora la care citești acest material, The Defenders ar trebui să fie deja online. Cei câțiva ani de seriale Marvel de pe Netflix și-au găsit apogeul.

Este greu de spus dacă va fi sau nu un succes răsunător, dar The Defenders este una dintre cele mai importante investiții făcute de gigantul în streaming în ultimii ani. Show-ul agreghează într-o singură echipă super eroii care au avut deja seriale individuale pe Netflix. Este vorba de Daredevil, Luke Cage, Jessica Jones și Iron Fist. Cei patru vor încerca să facă dreptate în lume, după ce au avut parte fiecare de unul sau două sezoane de show-uri individuale.

The Defenders este un pariu foarte costisitor pentru Netflix și va fi interesant de văzut dacă se va reflecta într-un număr important de abonați noi. Din păcate, compania americană nu publică foarte des statistici vizavi de numărul vizionărilor. În schimb, dacă The Defenders va fi confirmat pentru un al doilea sezon, înseamnă că a fost apreciat de public.

Noul trailer publicat în ultimele 24 de ore ne dezvăluie detalii suplimentare despre personajul principal negativ al sezonului format din opt episoade. Ca de fiecare dată, toate vor fi disponibile în aceeași zi – 18 august, deci nu ar trebui să întâmpini dificultăți majore în a-l viziona în întregime pe parcursul weekendului.

Cei patru eroi interpretați de Finn Jones, Mike Coulter, Charlie Cox și Krysten Ritter vor lupta împotriva personajului lui Sigourney Weaver. Cunoscută publicului larg din trilogia inițială Alien, Weaver s-a mai făcut remarcată prin rolurile din Avatar, Political Animals sau 1492 – Conquest of Paradise.

The Defenders va fi regizat de S.J. Clarkson, Uta Briesewitz (The Wire, Arthur), Peter Hoar (Da Vinci`s Demons, Daredevil) și Stephen Surjik (Wayne`s World, Person of Interest). Toate episoadele au fost redactate de Douglas Petrie (Daredevil, Buffy The Vampire Slayer) și Marco Ramirez (Daredevil, Da Vinci`s Demons).

Alexandru Puiu
07:36 18.08.2017
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video