Cum dezactivezi intrarea în Sleep la Mac și îl folosești cu ecranul închis

Cum dezactivezi intrarea în Sleep la Mac și îl folosești cu ecranul închis
Alexandru Puiu
18:00 21.08.2017

Nu te vei lovi prea des de acest scenariu, dar ar fi bine să știi cum dezactivezi intrarea în Sleep la Mac, având în vedere că nu este o funcție nativă.

Este foarte simplu să alegi să nu se întâmple nimic atunci când închizi ecranul la un notebook cu Windows. Faci click pe Start, scrii power, alegi primul rezultat și, din noua fereastră, faci click în stânga sus pe ”Choose what closing the lid does” (Alege ce se întâmplă când închizi capacul). Este suficient acolo să optezi pentru ”Do Nothing” (Nu fă nimic) și ai rezolvat cazul.

Pe Mac însă, situația este un pic mai complicată. O astfel de funcție lipsește nativ de pe sistemele Apple, indiferent de versiunea sistemului de operare. Oficialii gigantului din Cupertino s-au gândit probabil că ar fi absurd să îți dorești să funcționeze un laptop cu ecranul închis. Chiar dacă nu este însă vorba de niște scenarii previzibile cu ușurință, ele există însă.

Dacă ți-ai dorit vreodată să folosești un Macbook conectat la TV cu ecranul închis, ar fi bine să înveți cum dezactivezi intrarea în Sleep la Mac. Aceeași întrebarea mi-a fost pusă de un DJ care își dorește să își închidă ecranul la sistemul portabil Apple fără să oprească muzica dacă pleacă pentru câteva momente de lângă el. Cum era de așteptat, există o aplicație pentru asta, deși nu a mai fost actualizată de foarte mult timp și a durat un pic până am găsit o versiune compatibilă cu ultima variantă de macOS Sierra.


NoSleep pe Mac

Utilitarul cu pricina poartă numele sugestiv de NoSleep și poate fi descărcat folosind acest link direct. Este foarte important să fii sigur că descarci versiunea 1.4. În orice alte condiții sunt șanse minime să funcționeze. După instalare, progrămelul poate fi găsit cu ușurință în Launchpad sau folosind lupa din dreapta sus a interfeței macOS. Opțional, poți apela la combinația CMD + Alt + Spațiu pentru a iniția o căutare.

După ce ai făcut click pe NoSleep, vei avea două litere Zz în bara de procese din dreapta sus de la Mac. Faci un click pe respectivul simbol și activezi simplu NoSleep. Tot de acolo poți închide aplicația cu Quit sau poți bloca ecranul de la Mac dacă pleci pentru câteva minute. Alternativa ar fi apeși simultan pe CTRL + Shift + Power pentru a bloca ecranul.

NoSleep are și un panou de setări ascuns în spatele butonului Preferences. De acolo, poți alege ca instrumentul software să pornească automat la fiecare restart – Start NoSleep utility on system startup și poți opta să-ți fie cerută parola după ce ai deschis ecranul – Require password on display opening. De asemenea, poți avea NoSleep activat în permanență când îți ții sistemul la priză (AC Adapter) sau pe baterie (Battery).

Etichete:
Comentarii
loading...