Cum cumperi de pe eBay și primești bani înapoi [P]

Cum cumperi de pe eBay și primești bani înapoi [P]
George Stanciu
16:47 12.05.2017

Dacă nu găsești ceva în magazinele online românești, atunci este cazul să te reorientezi către piața globală, iar eBay poate fi soluția ideală pentru asta.

eBay este una dintre cele mai mari platforme de comerț online din lume și ai șanse foarte mari să găsești exact ceea ce ai nevoie. Aici se vând o mulțime de produse extrem de diverse, pornind de la piese pentru telefoane sau pentru crearea de bijuterii și mergând până la automobile și chiar locuințe. În aceeași manieră, aici se vând produse care costă doar câțiva cenți, dar poți descoperi și adevărate produse de lux, unele ceasuri sau inele ajungând la sute de mii de dolari.

Tot ce trebuie să faci pentru a putea cumpăra de pe eBay este să-ți faci un cont, unde vei completa datele tale de contact. Asigură-te că ai completat datele corect, astfel încât coletele să ajungă exact unde trebuie. După ce ai trecut de acest pas, ești gata de cumpărături. Dacă acum câțiva ani, trebuia să stai în fața calculatorului pentru a-ți comanda produsele preferate, acum poți face asta rapid chiar din aplicația pentru smartphone-uri a eBay.

Cum găsești produse la reducere pe eBay

Având în vedere că pe eBay sunt milioane de produse, am putea spune că există și un potențial de milioane de reduceri de care poți profita. Cu toate acestea, nu poți să stai toată ziua pe site doar pentru a găsi reduceri; metodele alternative de mai jos ar putea fi cele mai de succes.

Cel mai simplu este să adaugi produsele de care ești interesat în watch list. Această funcție din eBay îți permite să-ți creezi în interiorul contului o listă de produse de care ești interesat, dar pe care poate vrei să le ai în vedere pentru o reducere. Poți afla cu ușurință când unul dintre aceste produse are un discount sau când oferta este pe cale să expire.

Poți urmări și recomandările făcute de eBay pentru anumite produse. Zilnic apar astfel de recomandări, iar în perioada unor evenimente precum Black Friday, ofertele devin mult mai diverse și mai consistente. În cazul unor astfel de recomandări, poți fi sigur că ai parte de produse de calitate.

Poți beneficia și de reduceri în funcție de numărul de produse pe care îl cumperi. Posibilitatea de cumpărare en gros există pe eBay, cu toate că nu mai este la fel de întâlnită ca în cazul altor site-uri. Totuși, poți găsi produse unde se specifică încă din descrierea acestora că, pe măsură ce cumperi mai multe, vei primi o reducere progresivă. Dacă ai de gând să cumperi astfel, dar cumpărătorul nu are o asemenea ofertă listată pentru produs, nu strică să îi trimiți un mesaj privat. S-ar putea să ai noroc și cumpărătorul să accepte să-ți facă un discount.

Reduceri la cumpărături online în România

Dacă vrei să beneficiezi de reduceri garantate la produsele pe care le cumperi, atunci poți apela și la serviciul Bonusway. O scurtă prezentare a acestuia o puteți găsi aici, dar puteți citi și despre cum să economisiți bani atunci când cumpărați de la un alt mare retailer online, accesând linkul de aici. eBay este unul dintre cele mai noi site-uri intrate în portofoliul celor de la Bonusway, iar asta nu poate decât să ne bucure.

Cel mai important este modul ușor și rapid în care funționează totul. Serviciul nu te pune să vânezi reduceri și să fii gata oricând apar acestea; odată ce ai contul făcut, trebuie doar să găsești produsul care îți place și să-l cumperi, iar de restul se ocupă Bonusway. Înregistrarea durează doar câteva momente și poți să-ți creezi un cont accesând acest link. După ce ai creat contul, trebuie doar să găsești eBay în lista de magazine și să accesezi site-ul folosind linkul dat de către Bonusway.

Cum primești bonusuri

Îți poți cumpăra orice ai nevoie, apoi, fără să mai fie nevoie să alergi după reduceri. Un bonus cuprins între 0,5% și 4% îți va fi oferit sub formă de cashback, iar banii vor ajunge în contul tău de pe site în scurt timp.

Serviciul nu este creat însă doar pentru eBay. De fapt, ai la dispoziție mai bine de 200 de site-uri partenere de unde-ți poți face cumpărături care îți vor oferi și un bonus de cashback. Atunci când ai ajuns la un bonus de 50 de lei în contul Bonusway, poți retrage banii în propriul cont bancar.

Probabil că te întrebi de ce ai primi bani atunci când cumperi ceva. Bonusway lucrează cu magazinele partenere care oferă astfel de discount-uri, iar bonusul se împarte între ei și tine.

Concluzii

Ca să trecem în revistă pașii pe care trebuie să-i urmezi, avem o listă foarte scurtă mai jos:

  1. Fă-ți un cont pe Bonusway.ro;
  2. Alege magazinul preferat din lista oferită;
  3. Plasează comanda cu produsele pe care ți le dorești, iar bonusul se va întoarce la tine.

Spor la cumpărături!

loading...