Chrome te va scăpa în 2018 de cele mai supărătoare reclame

Chrome te va scăpa în 2018 de cele mai supărătoare reclame
21:00 20.12.2017

Experiența de navigare pe internet cu ajutorul Google Chrome va fi una mult mai plăcută în 2018, deoarece cele mai enervante reclame vor fi eliminate nativ.

Nu trebuie să petreci foarte mult timp pe internet ca să-ți dai seama că majoritatea site-urilor cu care interacționezi în mod regulat au devenit mai agresive în ultimii ani. Din ce în ce mai des interacționezi cu clipuri care pornesc singure, sunete stridente pe care nu ți le-ai dorit sau pop-up-uri în cascadă de care nu poți să scapi suficient de repede.

Oficialii Google au anunțat că vor să facă ceva în legătură cu asta. În luna iulie a acestui an, am aflat pentru prima oară că browserul Chrome va bloca afișarea reclamelor enervante de pe internet în prima parte a lui 2018. La momentul respectiv însă, nu știam o dată precisă vizavi de momentul în care va fi implementată binevenita schimbare. Între timp, particularitățile actualizării au fost făcute publice.

Începând cu 15 februarie 2018, utilizatorii de Chrome vor avea o viață semnificativ mai ușoară. Din acel moment, nu vei mai fi nevoit să tolerezei sunete enervante care pornesc fără voia ta când încerci să descarci un program. Reclamele video cu o coloană sonoră stridentă vor fi de asemenea de domeniul trecutului.

Anunțul a fost făcut pe blogul oficial Google. În mod interesant, respectivele schimbări nu vor fi incluse într-o verisune memorabilă de Google Chrome. În schimb, vor fi deblocate de către gigantul din Mountain View de la distanță. Această descoperire a fost făcută de redactorii VentureBeat care au atras atenția că lansarea Chrome 64 va avea loc pe 23 ianuarie, iar Chrome 65 se va lansa pe 6 martie. Ca urmare, nici o iterație a îndrăgitului browser nu este programată pe 15 februarie.

Mai există o variabilă. Nu se știe momentan dacă sistemul de blocare a reclamelor promis de Google se va aplica la toate versiunile de Chrome, Windows, Mac, Linux, iOS și Android. Există posibilitatea ca propagarea să se întâmple pe etape, începând cu varianta de Windows, care este cea mai populară.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI