Call of Duty WW2 are parte de un nou trailer de gameplay la E3 [VIDEO]

Call of Duty WW2 are parte de un nou trailer de gameplay la E3 [VIDEO]

Încă de când a fost anunțat prima dată, Call of Duty WW2 a devenit unul dintre cele mai anticipate jocuri ale anului 2017. Activision a ales să se întoarcă la origini și să ducă seria Call of Duty înapoi pe terenul pe care a jucat prima dată, în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial.

Fiind unul dintre ultimele jocuri prezentate în cadrul conferinței Sony de la E3 2017, Call of Duty WW2 ne-a amăgit puțin cu noi imagini din gameplay-ul modului multiplayer. Partea de online a fost, de-a lungul seriei, una dintre cele mai populare feature-uri ale jocurilor din franciză atât în România cât și în lume.

Call of Duty este recunoscut pentru modul multiplayer și WW2 arată cel puțin la fel de bine ca predecesorii săi. În cadrul trailerului prezentat pe scena E3 am putut vedea și câteva dintre hărțile pe care vom putea să luptăm împreună cu prietenii atunci când jocul va fi lansat. Printre noile locații care își vor face apariția în joc se numără plajele Normandiei, pădurea Ardenilor din Belgia sau orașul Aachen din Vestul Germaniei.

Toate aceste locuri au fost scena unor bătălii majore din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, precum debarcarea forțelor aliate în Franța, sau celebra luptă care a avut loc la răscrucea de drumuri din preajma orașului Bastogne din Belgia. Noul mod multiplayer nu este recomandat minorilor din câte ne dăm seama din trailer, secvențele de război fiind realizate extrem de dur, fără rabat de la violență.

Call of Duty WW2 a fost anunțat oficial în urmă cu câteva luni și va întoarce franciza înapoi la vremurile de început. De asemenea, se zvonește că vei putea juca și în rolul unei femei în modul multiplayer și că popular mod zombie survival va fi inclus și în acest titlu din serie. Call of Duty WW2 va fi disponibil în magazine începând cu data de trei noiembrie 2017, pe PC, Xbox One și PlayStation 4, notează Gamespot.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI