12 nov. 2017 | 19:00

Call of Duty WW2 a avut toate șansele să nu existe

Gaming
Call of Duty WW2 a avut toate șansele să nu existe

Deși pare deja să depășeacă recorduri de audiență, Call of Duty WW2 a avut mari șanse să nu se materializeze. Sledgehammer Games a avut inițial alte planuri.

Există mai multe studiouri care se ocupă cu dezvoltarea alternativă de noi jocuri Call of Duty pentru publisherul Activision. Treyarch, Sledgehammer Game și Infinity Ward sunt dezvoltatorii titlurilor de până acum. În mare parte, nu există un plan bine definit pentru subiectul care va fi tratat în viitoarele jocuri. Din acest motiv, un Call of Duty ajunge să fie un SF a cărui acțiune se petrece în spațiu, în timp ce următorul este ancorat în evenimentele petrecute în al doilea război mondial.

Deși în mod tradițional cei de la Activision nu influențează neapărat rețeta unui viitor joc, pentru Call of Duty WW2, gigantul american a făcut o excepție. Aparent, Sledgehammer Games au avut o viziune pentru un joc complet diferit, dar publisherul a insistat că următorul titlu din serie ar fi bine să fie ancorat în evenimente istorice. Nu este exclus ca decizia să fi fost influențată și de succesul semnificativ înregistrat de Battelefield 1 produs de competiție. Cei de la Electronic Arts au fost responsabili de jocul a cărui acțiune se desfășoară în primul război mondial.

Sledgehammer Games a început să lucreze la conceptul pentru un viitor joc CoD în 2014. Inițial, se pare că ar fi fost vorba de Advanced Warfare 2, un joc ce ar fi continuat povestea primul Advanced Warfare lansat în noiembrie 2014. Având în vedere că acel joc a fost de un real succes la nivel global, ideea nu putea fi neapărat clasificată ca fiind neinspirată.

Conform unui interviu acordat celor de la NewsWeek, CEO-ul Activision a confirmat faptul că a pus presiune pe oficialii Sledgehammer Games pentru a nu realiza un sequel la Advanced Warfare. Primele șase jocuri din seria Call of Duty au ilustrat povești din al doilea război mondial. Coborând urechea la doleanțele fanilor, Activision a simțit că este momentul perfect pentru lansarea Call of Duty WW2.

Ca o dovadă că popularitatea CoD WW2 este cu mult peste Infinite Warfare, este suficient să te uiți la vânzările cu 60% mai mari din prima săptămână de disponibilitate.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele