Microsoft pregătește un limbaj de programare pentru calculatoare cuantice

Microsoft pregătește un limbaj de programare pentru calculatoare cuantice
17:48 27.09.2017

Microsoft are de gând să-și lanseze propriul limbaj de programare pentru calculatoare cuantice, compatibil cu Visual Studio.

Cercetătorii au început să fie din ce în ce mai interesați de lucrul cu calculatoarele cuantice, însă până acum, lucrurile s-au rezumat mai mult la crearea unui mediu optim de lucru pentru acestea. Limbajele de programare au fost într-un plan secundar, însă lucrurile s-ar putea schimba în viitorul apropiat.

Calculele cuantice necesită schimbări importante față de calculele tradiționale, astfel că e nevoie de unelte dedicate. În termeni simpli, un calculator normal folosește biți 0 și 1 pentru calcule, însă un calculator cuantic folosește qubiți, care pot fi 0, 1 sau 0 și 1 simultan.

Microsoft încă nu a dat un nume noului limbaj de programare, care împrumută elemente din limbajele existente, cum ar fi Python și C#, pentru a oferi programatorilor o bază mai familiară. Cu toate acestea, cei interesați trebuie să înțeleagă cum funcționează qubiții, dar limbajul le va permite qubiților să funcționeze ca parte dintr-o construcție tradițională de programare, cum ar fi o funcție.

calculatoare cuantice microsoft

Teleportarea cuantică a datelor apare deseori în discuții când vorbim despre calculatoare cuantice. Pentru a oferi un exemplu al noului limbaj de programare, Microsoft a creat un program care teleportează date între doi qubiți, așa cum apare în imaginea de mai sus.

Cu ajutorul noilor unelte, Microsoft crede că inginerii vor avea ocazia să creeze și să testeze sisteme cuantice mult mai ușor. Va exista chiar și un simulator cuantic, astfel încât dezvoltatorii să poată exersa cu limbajul de programare fără acces direct la un calculator cuantic. Dacă vrei să rulezi simulatorul pe propriul PC, vei avea nevoie de cel puțin 32 GB de memorie RAM.

loading...