Blade Runner 2049: noul trailer ne spune mai multe despre povestea filmului

Blade Runner 2049 pare a fi unul dintre cele mai așteptate SF-uri ale acestui an, iar noul trailer reușește să genereze și mai mult interes pentru peliculă.

Blade Runner 2049 este continuare unei pelicule din 1982 cu Harrison Ford în rolul principal. În acea iterație au mai jucat Rutger Hauer, Daryl Hannah și Sean Young, în timp ce Ridley Scott a ocupat poziția de regizor. Inspirația pentru pelicula originală a venit dintr-un roman de Philip K. Dick – Do Androids Dream of Electric Sheep?.

În octombrie vom avea partea de premiera noului Blade Runner 2049. Acesta va fi regizat de Denis Villeneuve pe care s-ar putea să-l știți din spatele unor filme ca Arrival, Sicario sau Prisoners. Ridley Scott va fi implicat în proiect, dar din poziția de producător executiv. Harrison Ford își va reitera rolul de Rick Deckard, dar distribuției i se vor alătura Ryan . Gosling, Jared Leto și Robin Wright.

Din ce putem desluși din noul trailer, Blade Runner 2049 va spune povestea lui Officer K interpretat de Ryan Gosling. Acesta încearcă să-l găsească pe Deckard, un individ ce lipsește de 30 de ani. Din primul trailer am aflat că ofițerul vrea să-l întrebe ceva pe Deckard. Acum avem parte de un răspuns destul de ambiguu la respectiva întrebare – Eram vânați. Nu știm încă cine erau vânătorii sau dacă replicanții erau cei vânați.

În altă ordine de idei, trailerul ne ajută să o vedem mai bine pe Robin Wright. Actrița din House of Cards ne avertizează în privința unui război iminent. Dave Bautista din Guardians of the Galaxy pare de asemenea să joace un rol destul de important în poveste. Jared Leto joacă rolul unui creator de replicanți cu numele Neander Wallace. Acesta afirmă că este incapabil să producă mai mulți replicanți deoarece, deși are încuietoarea, îi lipsește cheia. ,,Viitorul speciei a ieșit în sfârșit la iveală”. La un moment dat, Wallace face o afirmație care ne stârnește și mai mult curiozitatea.

Premiera Blade Runner 2049 va avea loc pe 6 octombrie în cinematografe.

Alexandru Puiu
08:20 18.07.2017
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video