ASUS ZenBook 3 Deluxe este cel mai subțire notebook de 14 inci

ASUS ZenBook 3 Deluxe este cel mai subțire notebook de 14 inci
08:06 30.05.2017

ASUS ZenBook 3 Deluxe este unul dintre cele mai noi modele din gama ZenBook și unul care are toate șanse să vă lase cu gura căscată.

Surprinzător de subțire și remarcabil de performant, este evident că gadgetul din imaginea de mai sus joacă în altă ligă. Detaliat zilele trecute la Computex 2017, noul ultraportabil este actualul vârf de gamă al taiwanezilor și o dovadă clară a faptului că se mai pot realiza în continuare notebook-uri originale încărcate de superlative absolute.

ASUS ZenBook 3 Deluxe – Specificații hardware

Noul ASUS ZenBook 3 Deluxe este construit în jurul unui panou de 14 inci și reușește performanța tehnică de a se încadra în doar 12,9 milimetri grosime. La fel de spectaculoasă este greutatea sa totală de 1,1 kilograme, semnificativ mai mică decât cele 1,35 kilograme ale MacBook Air de 13 inci. Printre premierele menite să diferențieze ZenBook 3 Deluxe de concurență, se numără rama panoului de doar 7,46 milimetri și ecranul protejat cu Gorilla Glass 5. Pentru prima oară, această tehnologie de protecție a panourilor este folosită într-un notebook.

La mici șocuri și intemperii, notebook-ul ar trebui să reziste cu brio datorită carcasei metalice dintr-un aliaj folosit în industria aeronautică. La interior, deși este atât de subțire, ASUS ZenBook 3 Deluxe nu vă invită la compromisuri de performanță. În schimb, este propulsat de un Intel Core i7 de ultimă generație, până la 16GB RAM și un SSD cu o capacitate maximă de 1TB, în funcție de buget. Sistemul audio surround format din 4 difuzoare este asigurat de Harman Kardon, iar amplificatorul din spatele lor este de tip Smart Amp. Nu lipsește din ecuație o tastatură luminată.

ASUS ZenBook 3 Deluxe – Conectică

Conectica sa include două porturi Thunderbolt 3 de format USB – C. Respectivele interfețe ar trebui să fie suficiente pentru a oferi semnal video pe două panouri cu o rezoluție nativă 4K.

Opțional, dacă vă gândiți să folosiți acest sistem atrăgător pentru gaming, puteți face o investiție suplimentară într-o placă video externă XG Station 2. Aceasta folosește o interfață Thunderbolt 2 pentru interacțiunea cu PC-ul și este disponibilă în mai multe configurații.

ASUS ZenBook 3 Deluxe – Preț și disponibilitate

Prețul de start pentru noul ASUS ZenBook 3 Deluxe este de 1077 euro, în funcție de configurație. În magazine ar trebui să ajungă în următoarele săptămâni.

Până când va ajunge noul Zenbook în magazinele de la noi, există câteva produse din aceeași familie spre care vă puteți orienta, iar acestea sunt speciale în felul lor. Este vorba despre un model de notebook ASUS care vine cu un procesor Intel Core i7 și 8GB memorie RAM, o memorie internă de tip SSD de 256GB și un display full HD de 13,3 inch, pentru portabilitate sporită. Laptopul cu pricina este ASUS ZenBook Flip cu un ecran tactil, dar și posibilitatea de a da acel ecran peste spate, pentru a putea folosi laptopul ca pe o tabletă. Îl puteți achiziționa de aici AICI.

Dacă tot am menționat un MacBook Air ca referință pentru ZenBook 3 Deluxe, merită să aveți în vedere că sistemul celor de la Apple continuă să fie o soluție atractivă pentru cei care vor să-și cumpere primul Mac. Acesta este disponibil într-o varietate foarte mare de configurații hardware, dar cea mai accesibilită dintre ele include un Intel Core i5, 8GB DDR3 și un SSD ultra rapid de 128GB. Placa video integrată este un Intel HD Graphics 6000. Pentru a-l cumpăra, puteți folosi ACEST link.

loading...