Tot ce n-a spus Apple în conferința iPhone X (și trebuia)

Titus A. Technicus
Titus A. Technicus
13.09.2017

iPhone X a fost anunțat și de acum ai pentru ce să vinzi un rinichi sau să amanetezi ce mai ai prin casă. Sunt însă lucruri nespuse pe care cineva trebuie să le aducă în atenția oamenilor.

Ce-i mai jos e un text dintr-o realitate paralelă în care toată lumea e sinceră cu toată lumea. Chiar și Apple. Nu, serios, chiar e. iPhone X e aici, la fel și iPhone 8 și alte câteva. Prețul e mare, dar nu atât de mare încât să nu vrei așa ceva.

Tim Cook, șef la Apple: Steve Jobs. Suntem în teatrul denumit după el. A fost băiat de treabă, nu comentăm, dar e mai mișto când lumea îl vede ca un zeu și încă putem zice lucruri mărețe, că amintim de el. Avem poze cu Jobs. Și vocea lui. Doamne, ce voce avea! Mare băiat, serios! A făcut ceva în viață, chiar dacă era destul de anost, agresiv și autosuficient. În fine, Jobs! Ne-a făcut pe toți oameni.

Femeie îmbrăcată cu haine de 3.000 de dolari, vorbește despre retail, e șef pe treaba asta: Avem niște magazine mișto. Serios, foarte mișto, care ne aduc foarte mulți bani în fiecare an, doar că oamenii vor să cumpere mai mult pe net. Uitați-vă la malluri, America le pierde pe capete și nu știe de ce. Noi știm. Facem din magazinele noastre niște centre ca mallurilor, în care te joci pe iPhone, asculți o muzicuță, bagi o cafea, flirtezi, vrăjești, mă înțelegeți, te descurci. Și am găsit o formulă frumoasă să zicem asta: n-avem magazine, avem piețe publice, de adunare.

Disclaimer: nu ne asumăm răspunderea pentru eventualele proteste derulate aici.

Jeff Williams, tipul cu purtabile: Ceasul nou, Watch ceva, va fi mai bun la făcut lucruri pe care nu le prea faci, cum ar fi sport. Acum, va face și mai multe lucruri. Are SIM, care nu-i chiar SIM clasic, dar poți să nu faci și mai mult sport fără să iei telefonul cu tine, că ceasul preia toate mesajele. Cu ceasul vom monitoriza inimi. Am vorbit și cu alții, vom face un studiu. Cel mai mare studiu. Un studiu mare și frumos despre inimile americanilor care crapă sub fast food și carbogazoase. Dăm studiul acesta mare și frumos în lume, lumea se minunează și scrie despre noi. Mega return of investment, o să vedeți.

watch_series_3_incoming_two-wrap

Eddy Cue, tip haios de la Apple: Avem un Apple TV nou. Nu știm exact ce face și de ce l-ar cumpăra cineva, dar îl avem, că, știi, Jobs avea obiceiul de a se lupta cu morile de vânt. Azi omora nu știu ce industrie, mâine voia să mai distrugă încă ceva, iar pe televiziune i-a cășunat rău. În fine, bucătăria noastră, nu divaghez. Avem acest produs, e un produs fenomenal, face… nu știu exact ce face, dar merge bine și ne aduce niște bani. Vorba aia, îi iei, nu-i dai. Și acum Apple TV știe niște 4K HDR, ultima fiță. Uite, costă și puțin, știe niște Siri. Merge, doamne ajută, cumpără-l, te rog!

Phil Schiller, un tip cu mână de fier și suflet de catifea: Avem un iPhone nou. Dar nu este cel pe care îl așteptai. Este un fel ca modelul de anul trecut, dar i-am dat alt nume. Avem, deci, iPhone 8 cu iPhone 8 Plus. Merg excelent, serios, dar știi asta deja. Se încarcă wireless. Bine, tot bagi ceva în priză undeva, dar nu telefonul. El doar plutește pe perna asta cu inducție și se încarcă.

Wireless, îți zic! Da, tehnologia e de acum opt ani, dar chiar nu-i păsa nimănui de ea. Acum vor fi toți ca gâștele, hahaha, vor vrea o pernă care să încarce telefonul. Avem și noi o pernă, e cea mai frumoasă pernă, încarcă orice avem noi în ofertă. 70 de dolari! Nu știu ce să zic de preț, e un preț bun, că face lucruri senzaționale, încarcă wireless. Serios!

Așa, ziceam de iPhone 8. Wireless, ceva realitate augmentată (o nebunie!), camere ca anul trecut, ceva procesare diferită că-ți dai lumina pe față cum vrei (wow, senzațional, nu?!), iOS 11, arată într-un mare fel, zău! Spate din sticlă, senzor de amprentă. Rezistă la apă.

Tim Cook: e frumos ce-am făcut până acum? Păi, cam asta avem. Am muncit mult, credem în ele, se vor vinde ca nebunele (mai puțin acel Apple TV, nu știu de ce avem un TV ceva în ofertă). Acum, gata, hai acasă, e timpul să mai și lucrăm. Hai, mă, glumeam! One More Thing… (v-a plăcut asta, nu?)

Jobs. iPhone X. Viitorul tehnologiei. Inovăm, noi inovăm (Samsung, s-a auzit?).

Craig Federighi, tipul care n-a deblocat telefonul cu fața: Design nou, o nebunie, se duce ecranul dintr-o parte în alta. Bine, mai puțin sus, unde am scobit nițel în el. Renunțăm la butonul Home, că ne încurca la inovație. Avem o chestie tare: Face ID.

iPhone X îți citește fața și te lasă să intri în telefon. Da, suntem un pic de CIA, avem o cameră excelentă pentru asta, am testat sistemul și pe față, și pe dos, să fim siguri că învață bine fețe, acum e bun de folosit. Intimitate? Da, da, e acoperită, fețele astea sunt păstrate în telefon. Ce, nu am dat-o noi parte în parte cu FBI? BA DA!

Face ID Apple iPhone X
Nu e clar dacă i se scurge fața sau e magie cu Face ID.

iPhone X funcționează cu gesturi acum. Dai în sus, în jos, stânga dreapta, vezi tu. Și bara de sus e altfel. Nu mai vezi numele operatorului acum (FMM operatori!). Avem și un buton pe lateral, face și el lucruri. Am zis de Face ID? Este incredibil sistemul. Uite o statistică mișto: amprenta aia poate fi spartă de un om în 50 de mii. Fața poate fi spartă (haha, pun intended!) de un om într-un milion. Cool, nu? Așa zicem și noi.

Camera foto nu-i nimic wow. Dar stai să vezi Face ID. Ăăă, adică emoji-uri animate. Deci, nimicurile astea la care pun botul tinerii vor fi demențiale. Scanăm fața, știm ce emoții ai, reținem asta, te învățăm ca pe o carte deschisă, apoi îți dăm niște caricaturi la care să te hlizești, că se poartă ca tine. Steve? Da, nu credem că i-ar fi plăcut. Trecem peste, nu este aici.

Tim Cook: Acesta este viitorul. Am zis asta deja? Da, mbineeh, ăsta e viitorul, că așa ar trebui să fie. Adică, mai sunt telefoane pe piață, dar nu ca iPhone X. A, sau ca iPhone 8. Am cam terminat aici. De ce avem un TV? Știe cineva? În fine, irelevant. Pe 3 noiembrie dăm drumul la iPhone X. Luați, cumpărați și vă bucurați! Bine, noi sigur o să ne bucurăm.

Disclaimer: iRaportul lui Titus A. Technicus este o rubrică pamflet care tratează actualitatea pieței tech într-o notă umoristică. Fiecare articol al acestei rubrici trebuie tratat ca atare.

Comentarii