Aceste fosile atestă existența unui om antic necunoscut de cercetători

Aceste fosile atestă existența unui om antic necunoscut de cercetători
13:43 06.03.2017

De multe ori oamenii de știință se văd nevoiți să umple goluri din istoria evoluției umanității, dar există și acele momente în care descoperirea unor fosile oferă un nou sens lumii în care trăim.

Descoperirea a două cranii intacte ne oferă posibilitatea de a descifra evoluția speciei homo sapiens în Asia, acum mai bine de 100.000 de ani. Numite Xuchang 1 și 2, se preconizează că cele două cranii au o vechime cuprinsă între 105.000 și 125.000 de ani și au forme nemaiîntâlnite de cercetători până în acest moment, conform Ars Tehnica.

Studiul, publicat în Science, susține că omul antic, proaspăt descoperit, conține trăsături amestecate de Neanderthal și om modern. Partea care ne poate oferi cele mai multe detalii cu privire la modul în care aceste specii viețuiau sunt ustensilele din cuarț care au fost descoperite în aceeași locație. Ceea ce astea ne arată este că Xuchang 1 și 2 erau vânători pricepuți care își puteau procura cu ușurință cele necesare supraviețuirii.

Trăsăturile unice ale fosilelor descoperite ne arată, de asemenea, că aceștia se diferențiază foarte mult de oamenii care existau în Pleistocen. Antropologul María Martinón-Torres susține că aceste cranii descoperite au trăsături asiatice, dar foarte apropiate de cele ale Neanderthalilor.

Toate aceste descoperiri au la bază analiza secvenței ADN a fosilelor, dar și cea a formei craniilor. Această evaluare nu face decât să confirme ipoteza anterioară că oamenii moderni, în special cei din Europa și Asia, au gene ADN de Neanderthal în ei.

Ceea ce este cel mai interesant la cele două cranii descoperite este locul pe care l-au avut în istoria evolutivă a omului. Acestea sunt critice pentru a dibui și înțelege modul în care omul modern s-a răspândit în Lumea Veche și pe ce căi. Și asta în special pentru că biologia omului modern s-a stabilit prin migrațiile dese și modificările pe care acesta le-a suferit în cadrul a sute de mii de ani, în multe dintre regiunile din Africa, Lumea Veche și sud-estul Asiei.

Având în vedere evoluția noastră în timpul Pleistocenului este foarte probabil ca oamenii, precum Xuchang 1 și 2, să fie regula de la baza evoluției, nu o simplă excepție a ei.