Următorul Windows 10 în variantă preview sună promițător

, 09 Dec, 07:35

Nu este un sistem de operare vechi, dar Windows 10 a beneficiat deja de câteva actualizări importante și continuă acest trend. 

În următoarele câteva luni, vom putea face tranziția la o nouă iterație de Windows 10. Respectiva actualizare va purta numele Creators Update și se anunță a fi una foarte interesantă, mai ales pentru cei care au dezvoltat o pasiune din a vorbi cu laptopul sau desktopul din fața lor. Înainte de a ajunge însă la marea masă a utilizatorilor, printr-o actualizare pe care nu o veți putea ocoli, același update va trece pe la cei dornici să experimenteze un sistem de operare în beta.

Pornind de la premisa de mai sus, tocmai a fost lansat noul Windows 10 Insider Preview build, o variantă reinventată a sistemului de operare Microsoft, construită în jurul asistentului virtual Cortana și a comenzilor vocale. În continuare, nu a învâțat limba română, dar dacă vreți să interacționați cu el în engleză veți fi surprinși.

Cei de la Microsoft au detaliat noua versiune de Windows într-o postare pe blogul oficial și au ținut să insiste pe faptul că, accentul s-a pus comenzi vocale deoarece este cea mai cerută funcție de către utilizatori. Ca urmare, acum vă puteți închide, restarta sau pune sistemul în standby doar din câteva cuvinte. Dacă folosiți servicii de streaming precum iHeartRadio sau TuneIn, puteți spune Play Drake on iHeartRadio, iar PC-ul se va descurca să pornească aplicațiile necesare pentru ca voi să vă ascultați melodia. Tot de acum înainte, Cortana va putea să vă recunoască melodia care se aude în boxe. Dacă nu interacționați cu PC-ul timp de 10 secunde, o afirmație precum Hey Cortana, va afișa o interfață pe întregul ecran cu informații utile, gen vremea probabilă sau un calendar.

Update-ul ce va fi disponibil tuturor în câteva luni va incorpora noi funcții din familia Windows Ink, va include noi extensii pentru Edge și o interfață complet reinventată pentru Windows Defender. Microsoft Narator va fi de asemenea îmbunătățit, la fel și sistemul de livrare al actualizărilor prin Windows Update.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
loading...
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail