Un motiv interesant pentru bateria ”mică” a noilor MacBook Pro

Un motiv interesant pentru bateria ”mică” a noilor MacBook Pro

Cu toate că noua familie de sisteme MacBook Pro a celor de la Apple a fost lansată în urmă cu câteva zile, va mai trece mult timp până când vom afla toate detaliile din spatele acestor creații.

Un lucru este sigur. Noile laptopuri MacBook Pro costă o avere. Apple aproape că a desființat complet concepul de MacBook entry-level, mai ales că oprit și comercializarea sistemelor MacBook Air de 11 inci, cele mai accesibile din ofertă. Trecând însă peste prețurile un pic exagerate și peste faptul că, după achiziția unui nou MacBook Pro veți fi obligați să vă aruncați la niște investiții suplimentare în adaptoare de la USB-C, există totuși și niște avantaje ce vin la pachet cu aceste creații.

Din totdeauna, când vine vorba de sisteme portabile, cei de la Apple și-au impresionat audiența cu niște valori de autonomie remarcabile. S-ar putea chiar să fi fost primii care au oferit un sistem cu o autonomie de 8, 10 sau 12 ore departe de priză. Cu toate acestea, noile MacBook Pro-uri sunt limitate la 10 ore, atât, exact la fel ca generația trecută de sisteme. Într-o perioadă în care utilizatorii de notebook-uri duc o viață din ce în ce mai mobilă, iar concurența se mândrește cu 12-14 ore de viață, este greu de speculat de ce oare un computer atât de scump e ,,limitat” la 10 ore.

În încercarea de a găsi un răspuns, deși acesta nu este oficial, cei de la CNET s-au aruncat la câteva argumente interesante și nu au legătură cu fixația celor de la Apple de a face orice mai subțire. Aparent, bateria relativ mică dintr-un nou MacBook Pro este rezultatul restricțiilor impuse de către o mare parte dinte aeroporturile de pe mapamond și de către liniile aeriene. În mod oficial, respectiva limită este fixată în Statele Unite la 100 wați-oră, iar fiecare MacBook Pro de generație nouă este limitat la 99,5 wați-oră cu scopul de a nu depăși respectiva valoare.

În altă ordine de idei, este puțin probabil să vă loviți în aeroport de un angajat care măsoară cu atenție capacitatea bateriei de la laptopul vostru, dar asta nu înseamnă că este exclus. Cei de la Apple au vrut să fie siguri că nu vă veți lovi de o situație în care să nu puteți zbura cu laptopul.

Citește și:
Sursa: Ubergizmo