Telefoanele Pixel ar fi trebuit să fie produse de Huawei

Telefoanele Pixel ar fi trebuit să fie produse de Huawei
07:13 15.11.2016

Popularitatea Google Pixel este extraordinară. Numărul celor care își doresc primul telefon Google este surprinzător de mare, dar ar fi putut fi mai mic dacă pe spate nu se vedea sigla gigantului din Mountain View.

Timp de câțiva ani, ni s-au servit numeroase modele de smartphone-uri și tablete create sub programul Nexus. Acestea au fost produse de companii precum LG, Huawei, HTC și nu numai, în colaborare cu Google. Dintr-un punct de vedere, Google Pixel este rezultatul unei colaborări similare cu HTC. Față de anii trecuți însă, nicăieri pe carcasa unui telefon Pixel nu se vede vreo siglă ce nu aparție Google. Mai mult decât atât, producătorul efectiv al aparatelor a fost nevoit să inscripționeze pe spate Made by Google.

Indiferent cine le produce însă, acestea sunt niște telefoane peste medie, iar review-urile au confirmat că gestul celor de la Google de a se implica la un alt nivel în designul și producția gadgeturilor a fost inspirat. În altă ordine de idei însă, se pare ar fi trebuit ca altă companie să fie responsabilă de asamblare.

Deoarece Google nu are o linie de fabricație pentru telefoane, conform vicepreședintelui Huawei responsabil de consumer business group, Colin Giles, Huawei ar fi trebuit să fie contractată pentru producție. Relațiile erau deja foarte bune între cele două companii după ce unul dintre telefoanele Nexus din 2015 au fost produse de chinezi. Conform declarațiilor lui Giles însă, colaborarea pe marginea Pixel a fost întreruptă datorită atitudini radicale a Google în privința brandingului.

Huawei nu a acceptat să fie un simplu producător de telefoane, iar Google nu a fost de acord să se vadă altă siglă decât a gigantului din Mountain View pe produsele finale. În final, nu s-a ajuns la nici un compromis, iar telefoanele Google au trebuit asamblate de altcineva. În condițiile în care HTC nu trece printr-o perioadă financiară foarte profitabilă, nu ar trebui să vină ca o surpriză faptul că au zis da.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Ubergizmo