Star Trek se lansează în Blu-ray 4K și costă o avere

Star Trek se lansează în Blu-ray 4K și costă o avere
17:27 06.04.2016

După eșecul înregistrat de formatele 3D, întreagă industrie se orientează în anii următori către 4K, iar Star Trek este unul dintre primele filme comercializate în Blu-ray 4K sau Ultra HD.

Star Trek a trecut prin multe iterații de-a lungul anilor, iar multiplele seriale și filme artistice lansate au fost aproape de fiecare dată îndrăgite de fani. Cu toate că se face mai bine de un deceniu de la ultimul serial la TV din acest univers, intitulat Star Trek The Next Generation, fascinația pentru SS Enterprise a fost reiterată în ultimii ani prin intermediul a două filme de lung metraj. Create sau produse de J.J. Abrams, același individ care s-a aflat la cârma celui mai nou Star Wars – The Force Awakens, cele două filme au fost intitulate Star Strek, respectiv Star Trek: Into Darkness.

Disponibile deja în format Blu-ray, cele două creații vor relansate în Blu-ray 4K sau Ultra HD Blu-ray pe data de 14 iunie, pentru celebrarea a 50 de ani de la difuzarea primului episod din Star Trek pe NBC. Ambele filme vor fi multi-format, același set de discuri incluzând versiunea UHD 4K a filmului, Blu-ray obișnuit și Digital HD. În plus, Star Trek va mai include trei ore de conținut suplimentar, iar Star Trek: Into Darknes, aproximativ două ore de conținut video pe lângă varianta IMAX a filmului.

În contextul în care pe piață există un singur player Blu-ray 4K mai cunoscut, de la Samsung, iar filmele disponibile în acest format se pot număra pe deget, ar fi de așteptat ca noile discuri Blu-ray 4K cu Star Trek să nu fie foarte accesibile. În același timp, nu cred că v-ați aștepta să plătiți 48 de dolari pentru fiecare set. Pe de altă parte, serviciul de straming de conținut 4K al celor de la Sony, primul și singurul la această oră, vă oferă un film în format digital pentru 30 de dolari. În speranța în care și prețul unui player va scădea în viitorul apropiat, rămâne să vedem cât mai avem de așteptat până când ne va costa 10 dolari un film Blu-ray.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI