Site-urile de tip YouTube – MP3, subiectul unui nou proces

Site-urile de tip YouTube – MP3, subiectul unui nou proces
Alexandru Puiu
Alexandru Puiu
09:41 28.09.2016

Dacă vreți să descărcați muzică de pe YouTube în format MP3, nici măcar nu trebuie să descărcați vreun program special. Există foarte multe site-uri gen YouTube – MP3 care facilitează procesul, dar se pare că sunt vinovate de piraterie.

Noua victimă a caselor de discuri nu mai sunt site-urile de torrent, ci site-urile care facilitează descărcarea muzicii de pe YouTube în format MP3. Aceasta sunt destul de numeroase, iar procesul este cât se poate de simplu. Introduceți link-ul clipului original, așteptați câteva secunde și puteți descărca coloana sonoră în format MP3 pentru a o pune pe telefon, tabletă sau un MP3 Player de acum câțiva ani.

Primul site vizat din această categorie este YouTube-mp3.org, unul pe care l-ați vizitat și vor probabil de-a lungul anilor. Oficialii caselor de discuri au afirmat că speră să obțină 150.000 de dolari pentru fiecare încălcare de drepturi de autor. Având în vedere că site-ul are 60 de milioane de utilizatori și oferă sute de milioane de download-uri ilegale în fiecare lună, suma totală este astronomică.

,,În primul rând, nu ar trebui să fie atât de simplu să te ocupi cu această activitate și nici un site de ripping nu ar trebui să apară în vârful listei rezultatelor la căutare sau în vreun top de aplicații.” Astfel a sintetizat amploarea problemei Cary Sherman, președintele RIAA.

YouTube-mp3.org este unul dintre site-urile care oferă acest serviciu de conversie, iar problema este că artiștii nu au nimic de căștigat din asta. Deși suma primită la fiecare redare este infimă, un artist este plătit dacă îi vizionați clipul, în timp ce un clip transformat în MP3 și redat de 1000 de ori, nu se mai remunerează. Problema a atins un nivel atât de grav, încât există site-uri pe care puteți urca playlisturi de Spotify, doar pentru a le descărca instant de pe YouTube în format MP3.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Engadget